08/10/2026
⚡️ Lucrările pentru închiderea inelului de 400 kV în zona de vest avansează conform graficului de execuție, iar echipele sunt deja într-o etapă importantă a două investiții strategice derulate de Transelectrica, respectiv LEA 400 kV dublu circuit Reșița – Timișoara – Săcălaz și LEA 400 kV Timișoara – Arad.
Aceste progrese au fost urmărite direct în teren, în cadrul unei vizite în șantier la care au participat Florin Tătaru, membru al Directoratului Transelectrica, Dorinel Vladu, directorul Direcției Investiții, și Luca Iacobici, directorul tehnic al Sucursalei Teritoriale de Transport Timișoara, alături de echipele de proiect ale Transelectrica și ale contractorului.
Pe LEA 400 kV dublu circuit Reșița – Timișoara – Săcălaz, lucrările sunt realizate în proporție de 75%. În prezent, echipele lucrează la echiparea stâlpilor și la mo***rea conductoarelor active și a conductoarelor de protecție. Pe tronsonul LEA 400 kV simplu circuit Icloda – Săcălaz, toate fundațiile sunt finalizate, iar aproximativ 95% dintre stâlpi sunt deja montați și echipați, cu lucrări de mo***re a conductoarelor în desfășurare. Totodată, lucrările avansează și la retehnologizarea Stației Timișoara.
În paralel, a început și execuția LEA 400 kV Timișoara – Arad, cu primele 10 fundații forate realizate pe tronsonul de dublu circuit Calea Aradului – Arad / Timișoara – Arad.
Închiderea inelului de 400 kV în vestul României înseamnă mai multă siguranță pentru Sistemul Electroenergetic Național, o rețea de transport consolidată și interconexiuni mai puternice cu vestul Europei.
Cele două linii electrice aeriene sunt finanțate prin Fondul pentru Modernizare, iar lucrările pentru ambele proiecte sunt executate de asocierea S.C. ELECTROMONTAJ S.A. București – ELM Electromontaj Cluj S.A.