14/06/2026
Multe femei așteaptă toată viața să audă de la tatăl lor:
„Sunt mândru de tine.”
Și dacă nu au auzit niciodată aceste cuvinte, continuă să le caute.
În șefi.
În mentori.
În bărbații pe care îi iubesc.
În parteneri indisponibili.
În oameni care nu le văd cu adevărat.
În bărbați de la care speră, poate fără să știe, să primească ceea ce au așteptat cândva de la tata.
Merg prin lume atrase de același tip de masculin: masculinul care nu este pe deplin prezent, care nu le alege, care nu pare niciodată cu adevărat mulțumit de ele.
Pentru că undeva în interior mai există speranța că, dacă vor fi suficient de bune, suficient de iubitoare, suficient de frumoase, suficient de importante, vor primi în sfârșit ceea ce au așteptat atât de mult:
„Te văd.”
„Ești suficientă.”
„Sunt mândru de tine.”
Și uneori exact asta ne îndepărtează de destinul nostru.
Pentru că drumul sufletului nu începe atunci când, în sfârșit, tata ne oferă ceea ce nu ne-a oferit.
Începe atunci când încetăm să mai așteptăm.
Când îl vedem pe tata exact așa cm a fost.
Cu puterile lui, cu limitele lui, cu iubirea pe care a putut să o dea și cu cea pe care nu a știut sau nu a putut să o ofere.
Și poate că, într-o zi, putem spune:
Dragă tată, am așteptat mult timp să fii altfel.
Am așteptat să mă vezi.
Să mă alegi.
Să fii mândru de mine.
Dar astăzi renunț la dorința ca tu să fi fost diferit.
Și te las cu destinul tău.
Iar eu merg către al meu.
Și poate că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le facem în maturitate este exact acesta:
Să încetăm să-l mai căutăm pe tata în toți bărbații din viața noastră.
Și să începem, în sfârșit, să ne ocupăm propriul loc. ✨
Inspirat de temele pe care le explorăm în workshopul Locul tău în familie și în lume, despre relația dintre rădăcini și destin, dintre apartenență și chemare, dintre familia din care vii și viața pe care ești chemată să o trăiești.
Mai sunt câteva locuri. Las link pe aici. 🩷
