The "Victoria" ironworks from Călan, Hunedoara county, Romania. Uzina de la Călan era cunoscută ca "Uzina Victoria Călan" (UVC), "Combinatul Siderurgic Victoria" (CSV), "Sidermet Călan", "Amidip Călan", "Cilindrul Călan". Originea denumirii oraşului Călan este atribuită unui episcop, Calanus, care a avut în aceste locuri o moşie, în urmă cu mai bine de 700 de ani. Fondarea uzinei este legată de co
nstruirea căii ferate Petroşani-Simeria. În anul 1867 este achiziţionat terenul pentru uzină din moşia Kalan. În anul 1868 este angajat inginerul Otto Gmelin, pentru a elabora planul general al uzinei. Iniţial s-a dorit construirea unei fabrici cu patru furnale, care să utilizeze cărbunele cu granulaţie mică provenit de la Petroşani. Încercări efectuate la Hörde şi St.Pierre au dovedit capacitatea redusă de cocsificare a cărbunelui de la Petroşani. Pentru furnale este angajat inginerul Jossef Massenez de la uzina Duisburg-Hochfeld. În 25 mai 1869 se încep lucrările la fundaţia primului furnal de la Călan. Lucrările au fost accelerate după punerea în funcţie a căii ferate în anul 1870. În acelaşi an s-au construit primele case ale coloniei muncitoreşti. Se lucrează la calea ferată care unea mina Teliuc cu furnalul din Călan. Tot în acest an se finalizează primul atelier mecanic care şi-a început activitatea în uzină. În anul 1871 se termină lucrările de construcţie la furnal nr.1 de 82 mc, cu toate anexele. În anul 1875 s-a pus în funcţie al doilea furnal. În anul 1875 se finalizează lucrările la calea ferată îngustă care unea mina Teliuc cu furnalele de la Călan, în lungime de 16,5 km, vagoanele erau tractate cu locomotivă cu aburi. În anul 1876 începe lucrările la turnătorie unde sunt montate o mare parte din instalaţiile uzinei din Ruşchiţa. În anul 1877 hala turnătoriei este finalizată şi începe utilizarea cubiloului pentru retopirea fontei. În 1879 sediul firmei era la Viena, Austria care se mută la Budapesta sub denumirea Societatea de mine şi metalurgie Călan.
În anul 1880 la uzină lucrau 554 de angajaţi. Fanfara uzinei a fost înfiinţată în 1881. În anul 1881 s-a dat în funcţiune o secţie de pudlaj si laminare pentru barele de oţel cu o producţie de 4000 t/an. Secţia şi-a încheiat activitatea în 1884 şi va rămâne în inventarul uzinei până în 1895. În anul 1886 furnalului nr.2 este reconstruit pentru mărirea volumului util, ajungând astfel la 380mc, pentru o producţie de fontă de 120-140 t/zi. Acest furnal avea 7 guri de vânt cu diametrul de 150mm. În anul 1897 la Călan s-a înfiinţat Societatea anonimă pentru mine şi metalurgie, care a preluat de la asociaţia braşoveană uzina Călan, mina Teliuc, uzina Ruşchiţa şi Oţelul Roşu. În anul 1899 s-a construit o instalaţie de alimentare cu apă, compusă dintr-un baraj pe râul Strei, 2 ecluze, 2 bazine de decantare, 2 bazine de filtrate, un canal betonat cu o lungime de 2.450m şi un bazin de colectare. Cele două pompe cu abur asigurau un debit de apă până la 240mc/h, la o presiune de 2 atm. Cea mai mare producţie de fontă de furnal obţinută în secolul trecut în anul 1899, este de 21700 tone.
În anul 1901 se efectuează lucrări de mărire a furnalului nr.1, astfel că de la 82mc se ajunge la 163mc. Furnalul avea trei preîncălzitoare, încărcarea făcându-se cu un ascensor din lemn. Între anii 1901-1903 furnalul nr.2 este oprit, fiind repornit în 1913 când este începută demolarea furnalului nr.1. În acest an, producţia de fontă de la Călan era de 2,6 ori mai mare decât producţia furnalului de la Govăjdia. În 1918 secţia de furnale îşi încetează activitatea pentru o perioadă de 16 ani. Tehnicienii uzinei Călan şi în special specialiştii furnalişti, în perioada 1900-1918, au apreciat în documentele vremii importanţa utilizării aerului preîncălzit cu temperatură foarte ridicată, indiferent de combustibili (trebuie spus că furnalele de la Călan, ne referim la cele mici, au rămas până la oprirea lor în sec. XXI, anul 2005, cele mai bune producătoare de fontă pentru turnătorie). În perioada 1913 la furnalul nr.1 se lucra cu temperatura aerului insuflat de 887ºC, temperatură însemnată pentru acele timpuri. Furnalele de la Călan au fost promotoare al utilizării aerului insuflat cu temperatură ridicată. Între anii 1911-1924 uzina din Călan a trecut în proprietatea Societăţii uzinei metalurgice Rimamuranj şi Salgotarjan. 1918 uzina avea 481 angajaţi din care 431 erau muncitori.
- În 1927 un efectiv 671 muncitori + 15 funcţionari superiori şi ingineri + 25 tehnicieni şi functionari inferiori.
- În 1930 se începe turnarea radiatoarelor de fontă (calorifer) pentru încălzire.
- În 1933 se începe turnarea de cazane pentru încălzire centrală.
- În 1934 se începe turnarea vanelor emailate din fontă pentru baie.
- 1934 -1938 se modernizează Mina Teliuc care aparţinea de uzină.
- În 1934 ia fiinţă Asociaţia Metalosport Călan cu 6 secţii cuprinzând 344 sportivi, iar între 1941-1942 Victoria Călan joacă în divizia B.
- În 1935 erau angajaţi 1433 de persoane din care muncitori 1365.
- Între 1941 1944 uzina a fost militarizată ca urmare a participării româniei la al doilea război mondial.
- La 11 Iunie 1949 uzina este naţionalizată şi primeşte denumirea de "Uzina Victoria Călan".
- În 1952 folosirea primelor suflante pentru furnale proiectate şi construite de specialişti români.
- Între 1953-1955 se construieşte o secţie cu două baterii de semicocsificare de tip vechi "AB DER HULDEN" aparţinând de Combintul Siderurgic Hunedoara înlocuite cu cuptoare "Carbofluid" şi staţie cocs-brichete între anii 1957 -1963, prima instalaţie industrială din lume pentru producerea cocsului şi semicocsului prin fluidizare în 1957.
- În 1961 au început producţia cocsului brichete pentru scopuri industriale prin ţară.
