24/10/2026
PARAȘUTIȘTII MILITARI ROMÂNI — OAMENII CARE AU CLĂDIT O TRADIȚIE.🪂✈️🇷🇴
O fotografie de epocă, șase nume și o datorie de memorie.
Într-o fotografie alb-negru, câțiva oameni stau împreună pe treptele unei clădiri. Unii poartă uniforma militară, alții sunt îmbrăcați civil. Legenda îi numește: Grigore Baștan, Ștefan Șoverth, Teodor Dobre, Gheorghe Șoimu, Neagu Oteleanu și, în spate, Traian Dumitrescu-Popa.
Privită în lumina contribuțiilor lor, această imagine adună mai multe etape ale parașutismului românesc: începuturile instruirii militare, experiența războiului, dezvoltarea unităților după 1950, perfecționarea parașutelor și pregătirea generațiilor care au urmat.
Pentru cei care au purtat brevetul militar de parașutist, asemenea fotografii au o valoare aparte. Ele ne îndeamnă să aflăm cine au fost oamenii, ce au construit și ce avem datoria să păstrăm din munca lor.
Istoria a**ei începe cu documente, ordine și structuri militare. Ea capătă însă viață prin oamenii care au acceptat să se pregătească pentru o specialitate nouă și prin instructorii care și-au asumat răspunderea formării lor.
La 10 iunie 1941, la Popești-Leordeni, a fost înființată prima companie de parașutiști militari, sub comanda lui Ștefan Șoverth. Era alcătuită din voluntari proveniți din diferite a**e. De această dată se leagă sărbătoarea parașutiștilor militari români. Companiile constituite în anii următori au format Batalionul 4 Parașutiști, unitate care avea să participe la luptele din august 1944. (agerpres.ro)
Începutul a presupus organizarea unei școli, selecția oamenilor, instruirea lor și adaptarea materialelor. Parașuta trebuia să devină un mijloc pe care militarul să îl cunoască temeinic și în care să aibă încredere. Curajul avea nevoie de pregătire, iar pregătirea cerea metodă, răbdare și disciplină.
Ștefan Șoverth ocupă un loc fundamental în această construcție. Născut la 25 aprilie 1912, la Brăniștari, cu pregătire tehnică aeronautică și studii militare, el a primit în 1941 misiunea organizării școlii de parașutiști de la Popești-Leordeni. Documentarul realizat pe baza cercetărilor lui Eugen-Dorin Spătaru consemnează primul său salt la 14 iulie 1941 și brevetul nr. 1/1941. (anpr96.com)
Contribuția sa a depășit conducerea școlii. Numele lui este legat de parașuta cu deschidere progresivă, pentru care este consemnat brevetul de invenție nr. 34249 din 3 aprilie 1943. Omologarea și introducerea în producție în 1951 au dat acestei preocupări tehnice o utilitate de durată. (cugetliber.ro)
După război, Șoverth a participat și la dezvoltarea parașutismului sportiv. A devenit inginer mecanic, a publicat lucrări de specialitate și a primit, în 1970, Diploma „Paul Tissandier” a Federației Aeronautice Internaționale. Numele său a fost atribuit, în 1996, Batalionului 495. Parcursul lui arată cât de strâns s-au întâlnit, în istoria parașutismului, experiența militară, cunoașterea tehnică și vocația de instructor. (anpr96.com)
În aceeași istorie a începuturilor se înscrie Traian Dumitrescu-Popa. Sursele consultate plasează primul său salt în 1936, la Ploiești, iar în 1937 îl menționează ca recepționer la fabrica de parașute Irvin. Experiența sa a fost pusă în slujba pregătirii primelor promoții militare, alături de contribuția Smarandei Brăescu și de activitatea lui Șoverth. (publicnewsfm.ro)
Dumitrescu-Popa aparține și istoriei performanței. La 8 mai 1951, a executat saltul de la 7.250 de metri, rămas un reper al parașutismului românesc. Relatările istorice consemnează aproximativ 6.500 de metri de cădere liberă. Aproape două decenii mai târziu, recordul său avea să fie reperul depășit de Grigore Baștan. Între aceste nume există, așadar, o continuitate concretă a experienței și a performanței. (istorie-pe-scurt.ro, anpr96.com)
Anii războiului au adus pentru parașutiști încercarea luptei. În acest capitol, Teodor Dobre are un loc esențial.
Născut la 15 septembrie 1902, la Călărași, Dobre provenea din infanterie. Studiul publicat de Eugen-Dorin Spătaru în „Document — Buletinul Arhivelor Militare Române” consemnează numirea sa la comanda Batalionului 4 Parașutiști la 31 iulie 1943 și brevetarea ca parașutist militar la 11 septembrie 1943. Ofițerul își însușea astfel specialitatea oamenilor pe care urma să îi conducă. (amnr.defense.ro)
În august 1944, a condus parașutiști în luptele din zona Băneasa–Otopeni–Pipera. Pentru faptele sale a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a cu spade, prin decretul din 4 august 1945. A murit la 5 august 1977. În 1995, Brigada 2 Parașutiști a primit denumirea onorifică „Maior Teodor Dobre”. Același studiu reproduce și evocarea lui Șoverth, „Ultimul recrut”, dedicată intrării sale în rândurile parașutiștilor. (amnr.defense.ro)
Amintirea luptelor din 1944 trebuie să păstreze, alături de comandanți, numele celor căzuți. Revista „Cer Senin” îi menționează între morți pe sublocotenenții Eugen Giurgiu și Ioan Pop-Cluj, pe subofițerii Vasile Purice, Ion Simion și Teodor Ștefănescu, precum și 14 militari în termen. În spatele fiecărei cifre se află o viață, o familie și un loc rămas gol în formație. (roaf.ro)
După întreruperea de la sfârșitul războiului, parașutismul militar a fost reorganizat. La 1 noiembrie 1950, la Tecuci, a luat ființă Batalionul 1 Parașutiști, sub comanda căpitanului Vasile Cosma. În februarie 1951, comanda a fost preluată de locotenentul-major Grigore Baștan. Unitatea a ajuns ulterior la Buzău și, potrivit istoricului oficial publicat de MApN, la 20 septembrie 1952 a fost transformată în Regimentul 60 Aerodesant. (mapn.ro)
Grigore Baștan a devenit una dintre personalitățile centrale ale acestei dezvoltări. Născut la 23 ianuarie 1922, provenit din prima generație de parașutiști militari și participant la luptele din 1944, el a legat experiența de combatant de activitatea comandantului și de preocuparea pentru perfecționarea materialelor.
Numele său este asociat parașutelor BG-7M și BG-3M, principală și de rezervă. La 20 august 1970, a executat saltul de la aproximativ 10.000 de metri, cu circa 7.000 de metri de cădere, stabilind un record național. Primul general parașutist al Armatei României, Baștan a îndeplinit funcții de conducere în trupele de parașutiști și în aviația militară. A murit la 8 februarie 1983. (roaf.ro)
În evocarea acestor realizări trebuie păstrată și contribuția colectivă. Proiectarea, realizarea, încercarea și utilizarea unui echipament implică mai multe meserii și multe răspunderi. Istoricul Fundației „Mareșal Alexandru Averescu” îi menționează în colectivul de realizare a parașutei BG-7 pe Gheorghe Ispășoiu, Serghe Levință, Maria Avrigeanu și Maria Miscencu, alături de Baștan. Memoria tehnică a a**ei le datorează și lor un loc. (fundatia-averescu.ro)
De consolidarea unității de la Buzău sunt legate și numele Gheorghe Șoimu și Neagu Oteleanu, întâlnit în unele publicații și cu grafia Oțeleanu.
Gheorghe Șoimu apare în istoricul pregătirii cadrelor și în conducerea regimentului. Perioada sa la comandă este consemnată ca 1964–1969. Neagu Oteleanu i-a urmat în funcție, conducând unitatea în perioada 1969–1980. Această succesiune este menționată în revista Academiei Forțelor Aeriene. Pentru amândoi, reconstituirea unei biografii complete cere încă cercetarea dosarelor și a mărturiilor de epocă. (fundatia-averescu.ro, afahc.ro)
În timpul comenzii lui Oteleanu, Regimentul 60 a primit denumirea onorifică „Băneasa-Otopeni”, la 25 octombrie 1974, potrivit MApN. Prin această denumire, memoria luptelor din 1944 era transmisă militarilor care se instruiau trei decenii mai târziu. (mapn.ro)
Dezvoltarea ulterioară a trupelor a adăugat alte garnizoane importante: Caracal, Câmpia Turzii și Boteni, prin regimentele 56, 62 și 64. Reorganizarea din 1990 a dus la constituirea Comandamentului Trupelor de Parașutiști și a unor brigăzi și structuri de instruire. Dincolo de schimbarea denumirilor și a organizării, experiența s-a transmis prin oamenii care au trecut dintr-o unitate în alta și prin generațiile formate în aceste garnizoane. (agerpres.ro)
În această istorie, militarul în termen merită să fie văzut și numit. Multe evocări se opresc asupra comandanților, pentru care documentele sunt mai ușor de găsit. Viața unei unități cuprinde însă și soldații, gradații, subofițerii, maiștrii militari, instructorii și personalul care asigură pregătirea și funcționarea ei.
Încrederea dintre parașutiști se formează prin muncă repetată. Se construiește la instrucție, în verificarea echipamentului, în respectarea comenzilor și în grija față de camarad. Brevetul poartă în el această experiență. Pentru cel care l-a obținut, rămâne legat de oameni, de locuri și de momentul în care a trebuit să își stăpânească emoția și să execute ceea ce învățase.
De aceea, istoria parașutiștilor militari trebuie adunată și din albume personale, livrete, brevete, însemnări și mărturii. O fotografie identificată corect poate reda unui militar locul său într-o promoție. Un nume scris pe verso poate salva o amintire de la uitare. O mărturie confruntată cu documentele poate lămuri un episod transmis incomplet.
Fotografia care îi reunește pe Baștan, Șoverth, Dobre, Șoimu, Oteleanu și Dumitrescu-Popa ne oferă un asemenea prilej. Ne apropie de oameni ale căror contribuții au fost diferite și s-au întâlnit în aceeași tradiție militară.
A-i cinsti înseamnă să le rostim numele corect, să le cercetăm faptele și să le păstrăm memoria alături de aceea a tuturor camarazilor care au servit în unitățile de parașutiști. Respectul pentru trecut se dovedește și prin grija pentru adevăr.✈️🪂🇷🇴
ONOARE. TRADIȚIE. CAMARADERIE.
Odată parașutist, pentru totdeauna parașutist!🪂
Nihil Sine Deo!🙏🏼
