24/08/2026
DJ 174C Panaci–Bilbor 🏗️
De la primele lucrări și până astăzi, traseul DJ 174C Panaci–Bilbor a trecut printr-o transformare importantă. Fotografiile din septembrie 2025 și august 2026 surprind evoluția lucrărilor și stadiul actual al proiectului.
Execuția acestui drum montan a presupus intervenții complexe, desfășurate pe un versant împădurit și într-o zonă cu acces dificil. Lucrările au fost realizate dintr-o singură direcție, iar perioada de execuție a fost influențată de condițiile meteorologice specifice zonei montane.
În acest moment, cele patru serpentine sunt finalizate, lucrările de consolidare au fost executate, iar podul peste pârâul Neagra Broștenilor a fost reabilitat.
În etapa următoare, vom continua cu montarea plaselor pentru protecția versanților și finalizarea parapetelor de siguranță și a semnalizării rutiere.
📍 Pe raza județului Suceava, drumul are o lungime de 2,837 km, cu o platformă rutieră de 8 m, formată din 6 m parte carosabilă și două acostamente de câte 1 m.
Lucrările includ:
• patru serpentine;
• rigole și podețe pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale;
• ziduri de sprijin și plase pentru protecția versanților;
• parapete de siguranță H2 și H3;
• două straturi de fundație;
• strat de legătură din beton asfaltic de 8 cm;
• strat de uzură de 5 cm.
Prin realizarea DJ 174C, se va crea o legătură directă între Vatra Dornei și Toplița, prin Pasul Bilbor, iar traseul actual prin Bistrița va fi scurtat cu aproximativ 92 de kilometri.
Un proiect complex, cu un rol important pentru conectivitatea și dezvoltarea turistică și economică a zonei, pe care ne propunem să îl finalizăm în această toamnă.
Gheorghe Șoldan