17/09/2026
În perioada 14-18 septembrie se desfășoară cea de-a 70-a ediție a Conferinței Generale a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (IAEA), la Viena. Cu acest prilej, în data de 16 septembrie, România a organizat un side event, la inițiativa RATEN, cu titlul "România și Programul European SMR-LFR: Accelerarea implementării reactoarelor rapide răcite cu plumb de generație IV prin demonstrații, licențiere și parteneriat industrial".
Discuțiile au fost deschise de domnul Viorel Poșa, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Energiei. Între speakerii invitați s-au numărat reprezentanți ai partenerilor internaționali strategici ai RATEN, membri ai consorțiului dedicat dezvoltării unui reactor comercial de tip SMR-LFR, respectiv domnul Michele Frignani (Ansaldo Nucleare, Italia), domnul Marco Utili (ENEA, Italia) și domnul Peter Baeten (SCK CEN, Belgia), domnul Cătălin Ducu din partea RATEN, dar și Președintele CNCAN, domnul Cantemir Ciurea-Ercău.
Evenimentul a subliniat importanța cooperării internaționale pentru dezvoltarea unui proiect de o asemenea anvergură și rolul cheie pe care realizarea demonstratorului ALFRED în România îl va juca în furnizarea de energie curată, sigură și sustenabilă la nivel european.