Chimcomplex S.A. Borzesti

Chimcomplex S.A. Borzesti Chimcomplex este principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune.

Cu peste 2000 de angajați și 60 de ani experiență, compania produce și comercializează produse clorosodice, cloruri anorganice, solvenţi organici, mase plastice, alchilamine produse de sinteză organică şi gaze tehnice dar și alte soluții care contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunităților și industriilor.

Săptămâna trecută anunțam investiția într-o nouă centrală fotovoltaică pe platforma Chimcomplex S.A. Borzesti. Astăzi co...
21/05/2026

Săptămâna trecută anunțam investiția într-o nouă centrală fotovoltaică pe platforma
Chimcomplex S.A. Borzesti. Astăzi continuăm aceeași direcție strategică și anunțăm demararea proiectului “Instalare centrală fotovoltaică la Chimcomplex S.A Borzești – Dej 2”, Cod SMIS 330382, ca urmare a semnării contractului de finanțare nr. 1534 din data de 21.04.2026, încheiat cu Ministerul Energiei, în calitate de autoritate națională de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru Modernizare.

Proiectul este în curs de implementare, iar centrala va fi pusă în funcțiune până la finalul anului 2026.
Valoarea totală a proiectului este de 21.452.922,68 lei, din care 10.200.439,01 lei reprezintă valoarea finanțării nerambursabile din Fondul pentru Modernizare.

Noua centrală fotovoltaică va avea o putere instalată de 4,95 MW și o capacitate de stocare de 1 MWh, investiția urmând să fie realizată pe o suprafață de aproximativ 130,635 mp din cadrul platformei industriale Dej – Combinatul de celuloză. Proiectul are ca scop asigurarea autoconsumului și va contribui la reducerea emisiilor de CO₂ cu 3.134,84 tone echivalent CO₂/an.

Prin această investiție, Chimcomplex își consolidează strategia de eficiență energetică și dezvoltare sustenabilă, în linie cu obiectivele europene de decarbonizare și cu angajamentul companiei pentru un viitor industrial mai verde.

Le dorim succes colegilor care se ocupă de proiect!

Aflați mai multe informații despre proiect de aici:

https://chimcomplex.com/chimcomplex/reusite-2/instalare-centrala-electrica-fotovoltaica-dej/

În 2026, continuăm să consolidăm direcțiile strategice care susțin competitivitatea pe termen lung a Chimcomplex S.A. Bo...
14/05/2026

În 2026, continuăm să consolidăm direcțiile strategice care susțin competitivitatea pe termen lung a Chimcomplex S.A. Borzesti, cu accent pe eficiența energetică și utilizarea resurselor regenerabile. Astfel, am demarat proiectul „Implementare centrală electrică fotovoltaică în cadrul Chimcomplex S.A. Borzești – Sucursala Râmnicu Vâlcea”, Cod SMIS 328008, ca urmare a semnării contractului de finanțare nr. 1532 din 21.04.2026 încheiat cu Ministerul Energiei, în calitate de autoritate națională de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru Modernizare.

Valoarea totală a proiectului este de 17.461.183,61 lei, din care 9.483.168,26 lei reprezintă valoarea finanțării nerambursabile din Fondul pentru Modernizare. Proiectul este în curs de implementare, iar centrala va fi pusă în funcțiune până la finalul anului 2026.

Noua centrală fotovoltaică va avea o putere instalată totală de 4,60 MW, împreună cu o capacitate de stocare de 1 MWh, completând infrastructura energetică deja existentă pe platforma de la Rm. Vâlcea: centrala de cogenerare de înaltă eficiență de 49 MWe și centrala de trigenerare de 8 MWe.

Regenerarea platformei înseamnă energie curată și dezvoltarea unor produse mai verzi, cu amprentă redusă de carbon: produse clorosodice și polioli - materii prime esențiale pentru numeroase sectoare industriale, cu un rol strategic în lanțurile de aprovizionare și în obiectivele de decarbonizare ale economiei europene.

Le dorim succes colegilor care se ocupă de proiect!

Aflați mai multe informații despre proiect de aici:

https://chimcomplex.com/chimcomplex/reusite-2/implementare-centrala-fotovoltaica-ramnicu-valcea/

12/04/2026

Hristos a înviat! O urare transmisă de către dl. Ștefan Vuza tuturor celor care ne urmăresc!
"Este momentul în care fiecare dintre noi se uită mai atent la ce a lăsat în urmă, la ce are de dus mai departe și la ce fel de om a devenit în tot acest drum. Învierea ne vorbește despre ridicare. Despre puterea de a trece de o încercare grea, cu teamă, durere și nedreptate, și de a merge din nou înainte.

Trăim o perioadă grea, iar datoria mea de lider este să iau decizii și să duc greutatea lor până la capăt. Cred în continuare că marile realizări nu se fac în vremuri simple. Se nasc în vremuri care cer coloană vertebrală. Se nasc atunci când refuzi să devii ecou și alegi să fii voce, atunci când nu te lași definit de întunericul unei clipe, ci de lumina direcției în care mergi.

Paștele ne aduce exact această lecție: că lumina schimbă totul. Că speranța nu este o formă de naivitate, ci o forță. Că omul care are credință și rost în ceea ce face poate merge mai departe chiar și atunci când drumul este greu.

Vă doresc să aveți zile cu liniște în casă, cu oameni dragi alături și cu încredere.
Să vă întoarceți din aceste sărbători mai întăriți și mai așezați în tot ceea ce aveți de făcut. Pentru că, dincolo de orice încercare, rămâne mereu ceea ce alegem să construim mai departe.

Sărbători luminate tuturor!"

Când lumea trece prin vremuri grele, profesiile esențiale capătă și mai multă greutate.La POLI ChemistryFest 2026, Chimc...
03/04/2026

Când lumea trece prin vremuri grele, profesiile esențiale capătă și mai multă greutate.

La POLI ChemistryFest 2026, Chimcomplex S.A. Borzesti a fost alături de studenții care aleg chimia și ingineria, două drumuri care cer minte limpede și disciplină. Le-am vorbit despre practică, internship și despre ceea ce înseamnă să crești profesional într-o industrie care rămâne vitală pentru viața de zi cu zi.

În discursul său, Ștefan Vuza le-a spus tinerilor că perseverența bate talentul și că marile drumuri nu se deschid pentru cei care urmează doar traseele deja desenate de alții. Credem același lucru și noi. Industria chimică are nevoie de o nouă generație de specialiști care să nu fugă de complexitate. Are nevoie de tineri care să înțeleagă că tocmai în perioadele grele se vede cine are caracter.

Am plecat de la POLI ChemistryFest cu încrederea că există astfel de tineri.
Și poate că aceasta este, astăzi, una dintre cele mai importante reacții pe care le putem susține împreună: întâlnirea dintre experiență și început, dintre industrie și vocație, dintre ceea ce este greu acum și ceea ce poate deveni solid mâine.

Campusul Universitatea POLITEHNICA din București s-a transformat  într-un laborator interactiv, iar noi ne-am bucurat să...
20/03/2026

Campusul Universitatea POLITEHNICA din București s-a transformat într-un laborator interactiv, iar noi ne-am bucurat să fim parte din energia POLI ChemistryFest 2026.

Dl. Ștefan Vuza a participat ca speaker la conferința de deschidere a evenimentului, alături de reprezentanți ai mediului academic, instituțional și industrial.

Vă așteptăm la POLI ChemistryFEST, alături de noi!

Enjoy the videos and music that you love, upload original content and share it all with friends, family and the world on YouTube.

08/03/2026

La mulți ani tuturor femeilor! Multe au schimbat lumea fără să li se spună numele destul de des. Astăzi le privim cu admirație pentru tot ceea ce fac și ritmul cu care dau sens vieților noastre. 💐❤️

În 2025 am trecut prin cel mai dificil an din existența sa, dar rezistăm presiunilor din piață, după cm ați văzut din p...
27/02/2026

În 2025 am trecut prin cel mai dificil an din existența sa, dar rezistăm presiunilor din piață, după cm ați văzut din postările noastre.

Ieri am publicat rezultatele financiare preliminare la 31 decembrie 2025, care arată așa:
• Cifra de afaceri: 1.063 milioane lei (2024: 1.495 milioane lei), scădere 29%
• EBITDA: 62 milioane lei (pozitiv)
• Rezultat net: -179 milioane lei

De ce? Costurile cu energia au crescut din nou: +30% la gaze naturale și +15% la energia electrică, după majorările din 2024 (+78% gaze, +37% energie).

În ciuda acestui context, Chimcomplex a rămas în picioare:
• Active totale: 2.904 milioane lei
• Capitaluri proprii: 1.856 milioane lei
• Investiții în 2025: 58 milioane lei (CAPEX), din surse proprii, la Onești și Râmnicu Vâlcea

Europa traversează o criză industrială profundă, pe care o evidențiază și raportul CEFIC (Consiliul European al Industriei Chimice), realizat de Roland Berger (companie de consultanță de top). Documentul arată amploarea declinului industriei europene și îl califică drept fără precedent și îngrijorător:
• Între 2022 și 2025, rata închiderilor de combinate chimice a crescut de șase ori față de media anilor precedenți, depășind 160 de platforme chimice.
• Capacitatea totală de producție închisă definitiv a ajuns la peste 37 milioane de tone, iar închiderile cumulate reprezintă peste 10% din capacitatea de producție a întregii Europe.
• Industria chimică europeană a pierdut 200.000 de locuri de muncă directe, iar alte 890.000 de locuri de muncă indirecte.
• Investițiile în industria chimică europeană s-au redus cu peste 84%, ceea ce indică un declin economic major și o scădere a încrederii în mediul de afaceri continental.
• Peste 74% dintre companii au încheiat 2025 cu EBITDA negativ (Chimcomplex a încheiat anul cu EBITDA pozitiv datorită complexității familiilor sale de produse și poziționării mai puțin expuse în estul continentului).
• Tendința va continua; vor supraviețui doar companiile sprijinite de statele lor și care sunt poziționate pe nișe de piață, cu capacități medii sau cu avantaje regionale (tipar în care se încadrează și Chimcomplex).

România trebuie să decidă: își apără producția sau devine doar piață de consum, inclusiv pentru substanțe vitale, folosite și în tratarea apei potabile. Înainte de 1989 aveam 72 de combinate chimice. Astăzi, Chimcomplex a rămas unul dintre foarte puținii producători și furnizori de substanțe chimice vitale din regiune. Compania susține siguranța economică națională, locuri de muncă specializate, exporturi, taxe, furnizori români și comunități funcționale. Dacă România pierde și acest nucleu industrial, nimeni nu îl va mai putea reconstrui niciodată, deoarece repornirea implică costuri enorme.

Rezultatele financiare pe 2025 arată că, dincolo de efortul echipei Chimcomplex, România are nevoie de un plan de țară cu măsuri curajoase și coordonate, care să refacă competitivitatea industrială și să asigure locuri de muncă pentru generațiile viitoare: energie competitivă, compensare CO2 și reindustrializare. Viitorul este al țărilor cu industrie puternică, independentă, care își consolidează autonomia economică, lucru confirmat și în criza sanitară.

Ștefan Vuza, Director General Chimcomplex, a subliniat: „În 24 februarie 2026, Guvernul României a aprobat pachetul de măsuri pentru relansarea economică, care nu conține intervenții semnificative pentru sprijinirea industriei chimice. Din planul Guvernului lipsesc măsuri directe pentru reducerea prețurilor la energie electrică și gaze, precum și scheme de susținere a sectorului energo-intensiv, deși industria chimică rămâne puternic afectată de costurile energiei, cu valori cu până la 300% mai mari decât în Asia (China, India, Coreea etc.), America de Nord, Țările Arabe, Orientul Mijlociu și Africa. În același timp, celelalte state europene aplică politici ferme pentru susținerea tranziției energetice și pentru protecția industriilor strategice, prin subvenții directe și scheme dedicate competitivității industriale.”

"Reamintesc că, în noiembrie 2025, FMI a publicat raportul privind România. Concluziile principale indică necesitatea unor reforme care să sprijine industria, creșterea productivității industriale și a investițiilor, reforme structurale pentru îmbunătățirea eficienței industriale, precum și politici care să sprijine sectorul industrial și să atragă investițiile necesare dezvoltării.

Nu ne îngrijorează faptul că Chimcomplex a încheiat anul cu rezultate negative, deoarece, la nivel european, 74% dintre companiile din industrie au încheiat anul la fel (ciclicitatea este specifică industriei chimice), iar pierderea o putem acoperi din rezultatele anilor precedenți.

Ne îngrijorează lipsa unei perspective pentru următorii patru ani și este important ca Guvernul României să înțeleagă să sprijine industriile energo-intensive. Programul de relansare economică actual se află la pol opus față de măsurile aplicate de Germania (care a plafonat prețurile la energie și gaze) sau de Franța, Spania și alte state europene, care știu că economia națională va cădea fără industrie. De aceea, programul românesc trebuie completat cu ceea ce au aplicat și celelalte guverne europene.

Guvernele acestor țări au înțeles că efectele negative apar sigur, chiar dacă se văd mai târziu, în mandatul următorului guvern, și afectează macro-economic, pe termen lung, întreaga țară. Ele au decis să fie curajoase, să acționeze acum. România încă ezită, iar această ezitare menține avantajele intermediarilor din energie, în timp ce economia reală suportă costurile.

Intermediarii rămân principalii câștigători, iar producătorii și populația suportă costurile. Energia va rămâne la niveluri ridicate, cea mai scumpă din Europa, deși România poate asigura prețuri mai mici cu 40%. Bugetul nu ar suferi; dimpotrivă, s-ar întări și ar câștiga prin relansarea economiei reale naționale.

Din acest motiv, vom aplica planul de conservare pentru o parte dintre capacitățile de producție ale grupului, pentru că „în chimie nu există moarte, ci doar lipsă de reacție”. Implementarea pachetului 3 de măsuri are ca obiectiv revenirea Chimcomplex pe profit în cel mult un an. Economia României însă va resimți puternic impactul și va avea nevoie de timp pentru redresare, cu o estimare de minimum patru ani”, a încheiat Ștefan Vuza.

Mulțumim pentru valul de susținere primit! De 70 de ani avem chimie cu România și mergem înainte!

O veste bună pentru Chimcomplex S.A. Borzesti și pentru România: Colegul nostru dl. Dumitru Coman a fost selectat în Cri...
10/02/2026

O veste bună pentru Chimcomplex S.A. Borzesti și pentru România: Colegul nostru dl. Dumitru Coman a fost selectat în Critical Chemicals Alliance, inițiativă a Comisiei Europene care susține industria chimică din UE și caută soluții rapide pentru producții esențiale, investiții și modernizare.

Faptul că singurul român selectat este din echipa noastră arată că Chimcomplex contează în discuțiile unde Europa decide ce păstrează, ce dezvoltă și ce protejează în industria chimică.

Dl. Coman face parte din grupul de lucru dedicat modernizării și investițiilor. Asta înseamnă propuneri, priorități și recomandări care ajută la orientarea investițiilor spre capacități importante pentru UE.

În paralel, Alianța lucrează și la o temă foarte concretă pentru întreaga economie europeană: identificarea acelor substanțe și acelor locuri de producție fără de care industrii întregi pot avea blocaje.

Ne bucurăm să îl avem pe dl.Coman în acest cadru european. Reprezintă profesionalismul Chimcomplex, experiența tehnică și capacitatea de a construi soluții împreună cu parteneri din toată Europa.

Felicitări, Dl. Coman!

06/02/2026

Chimcomplex la Gala „Povestea vieții mele – Leon Dănăilă”
Vă mulțumim, dle Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă. Ne onorează că v-am fost alături!

Aseară, la Teatrul Național din București, Dl. Ștefan Vuza a oferit, în numele mediului de afaceri, o Diplomă de Excelen...
06/02/2026

Aseară, la Teatrul Național din București, Dl. Ștefan Vuza a oferit, în numele mediului de afaceri, o Diplomă de Excelență pentru întreaga carieră domnului Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă.

Gala „Povestea vieții mele – Leon Dănăilă” a pus în lumină cariera dlui doctor care a schimbat sute de mii de destine.

Dl. Ștefan Vuza a vorbit despre un moment în care „elitele din diferitele bresle ale țării” aleg să transmită recunoștință unui „român autentic”, iar „destinul a făcut ca un antreprenor din industria chimică” să ducă acest omagiu. Susținător al oamenilor remarcabili ai țării, Stefan Vuza a transmis în sală că eforturile și viețile lor, dăruirea și mai ales ceea ce lasă în urmă sunt văzute, iar dlui Acad. Dr. Dănăilă i-a spus - ”Omul este mare prin ceea ce lasă în urma sa și nu prin ceea ce face, de aceea vă oferim recunoștința, fiind mândri că suntem contemporani cu domnia voastră [...] și închei prin a răsturna un citat al domniei voastre “pentru mine viața înseamnă ceilalți” în “pentru ceilalți viața înseamnă oameni ca dumneavoastră!”

Momentul oficial a inclus înmânarea Ordinului Militar de Stat Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă, dar și diplome pentru merite deosebite oferite de Patriarhia Română, Academia Oamenilor de Știință, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București și Academia de Științe Medicale.

Echipă Chimcomplex a fost numeroasă pentru că am vrut să învățăm și să onorăm un lider al medicinei.
Dl. Profesor a ales drumul greu: a intrat, zi de zi, în locul unde se nasc gândurile, frica și speranța. A operat cu precizia și liniștea unui om pentru care viața înseamnă ceilalți. Și-a pus priceperea în slujba vieții, cu o rigoare care nu caută aplauze și cu o inimă care nu obosește. Ne-a povestit viața sa și ne-a fost clar că este cea mai pregătită minte să scrie formula chimică pentru speranță, cu mâna sigură a celui care transformă imposibilul în șansă. Iar când speranța pare prea fragilă, s-a sprijinit pe cuvântul Scripturii: „Pentru oameni este cu neputință, dar pentru Dumnezeu toate sunt cu putință.”

A fost, o viață întreagă, mintea pregătită. Și rămâne, peste toate, definiția cea mai curată a rostului său de slujitor al vieții: „Iubirea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate.”

Acad. prof. dr. Leon Dănăilă a mulțumit celor prezenți și a subliniat importanța credinței și a dăruirii în cariera sa: „Cu credință și cu știință noi putem cuceri inimile tuturor și putem realiza fapte destul de mari. Credința este foarte importantă pentru om și, când pornești cu credință, sigur o să reușești în viață. Credința și sufletul sunt tratate în Biblie. Spitalele tratează corpul omului și aceste două entități nu se exclud, ele se ajută una pe alta, astfel încât, până la sfârșit, să iasă ceva bun din umanitatea și din comportamentul nostru pe care îl urmărim pas cu pas. Vă îmbrățișez pe toți și vă mulțumesc pentru acest gest. (...) Eu n-am venit aici pentru aplauze și nici pentru glorie, am venit să vă împărtășesc câteva cuvinte despre viața mea, despre felul în care am ajutat oamenii”,

Vă mulțumim, domnule Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă. Ne onorează că v-am fost aproape.

Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă, născut la 1 iulie 1933, la Darabani, județul Botoșani, a fost inclus de mediul științific internațional între cele 500 de genii ale secolului XX. Recunoscut ca „Sculptorul de creiere”, el a efectuat peste 40250 intervenții chirurgicale din care peste 21000 cu microscopul operator, peste 700 cu laserul şi circa 17000 clasic, fără microscop şi fără laser.
A construit doar prin eforturile proprii, fără susținerea vreunei autorități, 16 camere de spital şi o sală de operație dotată la cele mai înalte standarde.

Address

Industriilor Nr 3
Onesti
601124

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Telephone

+40234302250

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Chimcomplex S.A. Borzesti posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Chimcomplex S.A. Borzesti:

Share