Scandia Food

Scandia Food Scandia Food este mai mult decât o companie, este o poveste românească scrisă cu pasiune, tradiție și dorința de a inova continuu.

Scandia Food este și va continua să fie un etalon al calității, tradiției și inovației, adaptându-se permanent la dinamica pieței și așteptările consumatorilor. De peste 100 de ani, suntem alături de consumatorii noștri, oferind produse care păstrează gustul autentic și răspund nevoilor unei lumi aflate în continuă schimbare. Astăzi, suntem lider de piață în categoria conservelor pe bază de carne

și un partener important în alte categorii precum conserve vegetale, mâncăruri gata preparate și produse congelate. Misiunea noastră este să continuăm tradiția de a oferi produse gustoase, adaptate nevoilor consumatorilor și stilului lor de viață dinamic, prin rețete consacrate și soluții inovatoare. Portofoliul nostru este structurat în patru divizii:
• Conserve (Scandia Sibiu, Bucegi, Sadu, Rotina, Bâlea);
• Produse congelate (Tasty);
• Mezeluri (Tradiții din Sibiu, Sibiu, Carniprod);
• Trading (Lotka, Năvodul Plin, Tapas, Roua, Vitalique, The Gommy’s Factory, Frendi). Ne bazăm pe valori solide precum experiența, competența, pasiunea, inovația și grija față de oameni, comunități și mediu. Continuăm să investim în oameni, tehnologie și cercetare pentru a aduce pe piață produse de calitate, care inspiră încredere și răspund celor mai variate gusturi.

30/05/2026

Suntem prezenți și în acest an la Maratonul International Sibiu 2026, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate comunității, sportului și implicării sociale.

Vă așteptăm la standul Scandia Food, unde am pregătit produse gustoase și momente de relaxare pentru toți participanții și susținătorii evenimentului.

De asemenea, vă invităm să treceți pe la panoul nostru foto pentru a păstra o amintire din această zi specială. 📸

Felicitări tuturor alergătorilor pentru determinare, energie și spiritul de echipă demonstrat pe parcursul competiției.

Ne bucurăm să fim și în acest an partenerul oficial al Maratonului Internațional Sibiu 2026. 🤩
14/05/2026

Ne bucurăm să fim și în acest an partenerul oficial al Maratonului Internațional Sibiu 2026. 🤩

23/04/2026

Scandia Food participă în aceste zile la ediția a VI-a a Simpozionului „Food You Trust”, un eveniment dedicat soluțiilor practice pentru provocările majore din farfuriile noastre.

Ne găsiți pe 23 și 24 aprilie, în cadrul BIOFEST 2026, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, alături de specialiști din industria alimentară care dezbat teme esențiale pentru viitorul alimentației.

Vă invităm să ne vizitați la standul Scandia Sibiu, unde vă oferim ocazia de a descoperi gustul autentic și calitatea care definesc produsele noastre.

Vă așteptăm!

Sărbătorile sunt despre momentele care ne aduc împreună.De peste 100 de ani, Scandia Food este parte din aceste clipe sp...
09/04/2026

Sărbătorile sunt despre momentele care ne aduc împreună.

De peste 100 de ani, Scandia Food este parte din aceste clipe speciale, contribuind la gustul autentic al tradițiilor care se transmit din generație în generație.

În această perioadă, ne îndreptăm gândurile către partenerii, clienții și colegii noștri, cu recunoștință pentru încredere și colaborare.

Vă dorim sărbători liniștite, pline de bucurie, alături de cei dragi.

Paște fericit! 🐣🌿

Săptămâna trecută, am avut plăcerea de a primi echipa PENNY Romania într-o vizită de lucru la fabrica Scandia Food din S...
08/04/2026

Săptămâna trecută, am avut plăcerea de a primi echipa PENNY Romania într-o vizită de lucru la fabrica Scandia Food din Sibiu.

Întâlnirea a fost o oportunitate valoroasă de a conecta două perspective esențiale: producția și retailul. Pentru partenerii noștri, vizita a oferit o imagine directă asupra proceselor noastre – de la selecția atentă a materiilor prime până la respectarea celor mai înalte standarde de calitate. În același timp, pentru noi, dialogul deschis ne-a ajutat să înțelegem mai bine comportamentul și așteptările consumatorilor din magazin.

Credem în parteneriate construite pe transparență și colaborare, iar astfel de interacțiuni contribuie la dezvoltarea unui dialog real, dincolo de procesele zilnice.

Le mulțumim partenerilor noștri pentru vizită și ne bucurăm să continuăm această serie de întâlniri.

CEO-ul Scandia Food, Andrei Ursulescu, a fost prezent astăzi la conferința „The Edge of Next”, organizată de Progresiv l...
19/03/2026

CEO-ul Scandia Food, Andrei Ursulescu, a fost prezent astăzi la conferința „The Edge of Next”, organizată de Progresiv la Sinaia, unde a susținut o prezentare despre principalele provocări structurale care vor influența sectorul alimentar din România.

În cadrul intervenției sale, a abordat teme precum impactul noului context geopolitic asupra securității alimentare în regiune, tranziția companiilor construite în anii ’90 de antreprenorii din Europa Centrală și de Est, dar și presiunile macroeconomice actuale.

Evenimentul a reunit lideri relevanți din industrie și a oferit un cadru valoros pentru dialog și schimb de perspective.

Pe 11 martie am avut bucuria de a participa la cea de-a treia ediție a concursului studențesc „Modalități de inovare a p...
12/03/2026

Pe 11 martie am avut bucuria de a participa la cea de-a treia ediție a concursului studențesc „Modalități de inovare a produselor alimentare”, un eveniment dedicat creativității și spiritului inovator al noii generații de specialiști din industria alimentară.

În cadrul competiției, 31 de studenți, coordonați de 11 cadre didactice, au prezentat 11 produse alimentare inovatoare, rezultate în urma unui proces complex de cercetare, testare și dezvoltare. Proiectele au evidențiat idei curajoase, abordări creative ale tehnologiilor de fabricație și valorificarea unor materii prime mai puțin utilizate.

Suntem mândri că Ruxandra Ciobanu, Marketing Manager Diviziile Conserve și Congelate Scandia Food, a făcut parte din juriul competiției, alături de alți specialiști din industria alimentară și HoReCa. Juriul a evaluat originalitatea, calitatea și potențialul produselor prezentate, într-un cadru care a încurajat dialogul dintre mediul academic și industrie.

„Am apreciat în mod deosebit implicarea cadrelor didactice și a studenților în procesul de inovare a produselor alimentare. Proiectele prezentate au evidențiat atât valorificarea unor materii prime mai puțin utilizate, cât și abordări inventive ale tehnologiilor de fabricație.
Entuziasmul cu care studenții și-au susținut ideile a transmis energie și creativitate, iar zona standurilor de prezentare a oferit un cadru potrivit pentru punerea în valoare a produselor realizate.
Evenimentul a demonstrat, încă o dată, potențialul remarcabil al mediului academic de a genera idei inovatoare și soluții pentru viitorul industriei alimentare.” - Ruxandra Ciobanu, Marketing Manager Diviziile Conserve și Congelate, Scandia Food.

Felicitări echipei câștigătoare formată din Hugeanu Cezar și Nițan Alina, coordonată de Șef lucrări Dr. Grigore Daniela-Mihaela în cadrul USAMV Bucureşti pentru crearea produsului inovator AnnonaRoll, care aduce un nou concept de desert inspirat din sushi-ul japonez.

La Scandia Food, suntem mândri să susținem inițiative care încurajează inovația, colaborarea și dezvoltarea noii generații de profesioniști din industria alimentară. Credem că astfel de proiecte contribuie la formarea viitorilor specialiști și la dezvoltarea unor idei care pot modela viitorul alimentației.

Suntem mândri să anunțăm că susținem proiectul Atlasul Frumuseții & Femeile României, creat de Mihaela Noroc.După 13 ani...
17/02/2026

Suntem mândri să anunțăm că susținem proiectul Atlasul Frumuseții & Femeile României, creat de Mihaela Noroc.

După 13 ani în care a călătorit în jurul lumii, fotografiind femei din toate colțurile planetei și spunându-le poveștile, Mihaela aduce acum această experiență globală acasă, în România.

Prin proiectul Femeile României, ea va continua să construiască o arhivă vizuală și emoțională a diversității, forței și autenticității feminine, de această dată concentrându-se asupra româncelor din țară și din diaspora.

Pentru noi, acest proiect înseamnă mai mult decât fotografie. Înseamnă respect, empatie, identitate și recunoașterea valorii fiecărei femei. De aceea, suntem mândri să fim parte din această inițiativă și să contribuim la amplificarea vocilor care merită să fie auzite.

Urmăriți călătoria Atlasul Frumuseții & Femeile României și dați vestea mai departe. Poveștile româncelor merită să fie auzite. 😍

Fiecare început de an este o invitație de a ne reaminti povestea care stă la baza a tot ceea ce suntem astăzi. Înainte d...
19/01/2026

Fiecare început de an este o invitație de a ne reaminti povestea care stă la baza a tot ceea ce suntem astăzi. Înainte de a privi spre viitor, ne întoarcem la etapele care ne-au definit parcursul, Scandia Food fiind în continuare un reper pentru tradiție, inovație și respect.

Perioada 1990–1996 a fost una de tranziție și deschidere internațională, cu producție orientată exclusiv către export pe piețe precum SUA, Marea Britanie, Germania, fosta Uniune Sovietică și Japonia. Urmând apoi revenirea pe piața românescă, în 1996.

În anul 2001, Scandia devine o companie privată 100%, iar în 2010 își asumă o nouă identitate: Scandia Food, rezultatul unuia dintre cele mai complexe procese de rebranding din România.

Descoperă momentele definitorii ale companiei din perioada 1990 - 2010, în slide-urile de mai jos.

La Scandia Food, credem în potențialul fiecărui coleg și în puterea unei echipe unite.Suntem o echipă formată din profes...
13/01/2026

La Scandia Food, credem în potențialul fiecărui coleg și în puterea unei echipe unite.

Suntem o echipă formată din profesioniști implicați, curioși și orientați spre progres, care lucrează împreună pentru a construi zi de zi standarde tot mai ridicate în industria alimentară.

👉 Dacă îți dorești să faci parte dintr-o companie cu tradiție, care pune accent pe oameni și evoluție, acum poți aplica direct pe site-ul nostru la poziția potrivită experienței tale.

Descoperă oportunitățile disponibile și vino alături de noi: https://scandia.ro/cariere/

Address

Strada Podului 133
Sibiu
550263

Telephone

+40269208600

Website

https://shop.scandia.ro/

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Scandia Food posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Scandia Food:

Share