30/09/2025
În 1926, România pornea una dintre cele mai îndrăznețe lucrări ale epocii: ridicarea unei cruci de 39 de metri înălțime pe Vârful Caraiman, la 2.291 de metri altitudine. Cu tehnologia anilor ’20, proiectul părea aproape imposibil.
Regele Ferdinand și Regina Maria au ales locul cu grijă. Nu pe vârful cel mai înalt, ci pe cel secundar, cu 34 de metri mai jos, pentru ca monumentul să fie vizibil din toată Valea Prahovei. Scopul era clar: un simbol al eroilor și al rezistenței, văzut de la zeci de kilometri depărtare.
Cea mai mare provocare? Transportul. Tone de profile de oțel, fabricate la Uzinele Reșița, trebuiau aduse până la aproape 2.300 de metri. Din gara Bușteni, o parte din materiale erau duse cu căruțele trase de boi, pe traseul Bușteni – Sinaia – Platoul Bucegilor – Caraiman. Pentru restul, frații Schiel au pus la dispoziție funicularul fabricii lor de hârtie, care urca materialele până la Cantonul Schiel. De acolo, caii și măgarii le cărau pe poteci abrupte, la limita prăpastiei.
O căruță reușea maximum trei drumuri pe săptămână. O bancă a oferit credite cu dobânzi mici pentru noi atelaje, iar sătenii din Bușteni și-au pus la dispoziție animalele. Practic, întreaga comunitate a ridicat crucea.
Structura era din oțel nituit, montată bucată cu bucată, iar în soclul de beton armat a fost instalat un generator care aprindea 120 de becuri de 500W — un sistem revoluționar pentru acea vreme. Costul total: 1.028.550 lei, o sumă uriașă atunci, acoperită parțial de Regia Domeniilor Coroanei Bușteni.
Pe 14 septembrie 1928, după doi ani de muncă epuizantă, vânturi năprasnice și geruri tăioase, România inaugura cea mai înaltă cruce din lume ridicată pe un vârf montan.
Crucea de pe Caraiman se află în Cartea Recordurilor Guinness. Dar dincolo de recorduri, ea rămâne dovada că, în anii în care caii și măgarii erau singura „tehnologie” de transport, un popor întreg a reușit să lase în piatră și oțel un monument al credinței și al curajului.
