https://www.facebook.com/1175060192551225/

Romanian Army - World War 2

Kezdőlap
Magyarország
Budapest
Romanian Army - World War 2

This page was made to gather and synthesize information regarding the history of the Romanian Military during the years of the World War 2.

05/11/2026

La începutul lunii noiembrie 1941, vânătorii de munte români au înscris una dintre cele mai rapide și spectaculoase înaintări ale Armatei Române din campania Crimeei. Sub comanda generalului Mihail Lascăr, Brigada 1 Mixtă Munte a forțat istmul Salkovo și a pătruns în peninsulă, urmărind trupele sovietice aflate în retragere.

Operațiunea s-a desfășurat într-un ritm remarcabil. În numai patru zile, militarii români au străbătut aproximativ 180 de kilometri, purtând lupte și înaintând pe un teren dificil, cu drumuri puține și obstacole naturale serioase. La capătul acestui marș ofensiv, brigada a ajuns pe litoralul sud-estic al Crimeei, la poalele Munților Crimeii.

La 5 noiembrie 1941, vânătorii de munte au cucerit portul Sudak, un punct important de pe țărmul Mării Negre. În cursul înaintării, au fost capturați aproximativ 2.500 de militari sovietici. Reușita a demonstrat mobilitatea, rezistența fizică și capacitatea de luptă a unei mari unități pregătite special pentru acțiuni în regiuni accidentate.

Victoria de la Sudak nu a fost rezultatul unei simple deplasări printr-un teritoriu abandonat. Vânătorii de munte au trebuit să mențină presiunea asupra adversarului, să depășească rezistența întâlnită pe traseu și să-și păstreze coeziunea după un marș de mare amploare. Viteza înaintării nu le-a lăsat trupelor sovietice timpul necesar pentru organizarea unei apărări stabile.

Ocuparea portului a adus Brigada 1 Munte pe litoralul Crimeei și a încheiat cu succes această etapă a operațiunilor. În zilele următoare, unitatea avea să primească misiuni de securizare a comunicațiilor și de curățire a zonelor muntoase din apropiere.

Prin distanța parcursă, numărul prizonierilor capturați și dificultatea terenului, cucerirea Sudakului rămâne o victorie reprezentativă pentru vânătorii de munte români și pentru tradiția lor de disciplină, tenacitate și curaj.

04/11/2026

La începutul lunii noiembrie 1944, după eliberarea teritoriului național, aviatorii români au continuat lupta în Ungaria, alături de trupele terestre române și sovietice. La 3 noiembrie fusese hotărâtă dislocarea unităților aeronautice dincolo de munți, fiind stabilite noi terenuri de aterizare în zona Oradea–Túrkeve.

Începând din 4 noiembrie, formațiile de vânătoare și bombardament ale Corpului 1 Aerian Român au acționat pe direcția Hatvan–Komárom–Székesfehérvár–Budapesta. Misiunea lor era esențială pentru continuarea ofensivei: sprijinirea trupelor de la sol, cercetarea pozițiilor inamice, identificarea aerodromurilor și a apărării antiaeriene, precum și supravegherea comunicațiilor terestre și a traficului de pe Dunăre.

Nu era un front ușor. Echipajele române zburau deasupra unui teritoriu puternic apărat, înfruntând artileria antiaeriană germană și ungară. În plus, vremea rea — ploi, ceață și nori joși — îngreuna decolarea, orientarea și executarea atacurilor. Cu toate acestea, aviația română a continuat să înainteze odată cu frontul și să pregătească loviturile asupra obiectivelor din jurul capitalei ungare.

După identificarea bazelor aeriene adverse, atacarea lor a devenit o misiune permanentă a Corpului 1 Aerian Român. Bombardarea aerodromurilor din apropierea Budapestei și a celui de la Székesfehérvár a început la 22 noiembrie, sub foc antiaerian puternic pe aproape întregul traseu.

Corpul 1 Aerian Român a acționat aici cu 15 escadrile și 174 de avioane. Bilanțul consemnat de Forțele Aeriene Române cuprinde 612 misiuni, 805 ieșiri-avion, 1.335 de ore de zbor și 71,5 tone de bombe lansate. Au fost lovite două aerodromuri, cinci gări, trei trenuri și o baterie antiaeriană, alături de alte obiective militare.

Unsprezece militari și 13 avioane au fost pierdute la datorie in acesta campanie. În privința forțelor aeriene germane (Luftwaffe) și maghiare (Magyar Királyi Honvéd Légierő), pierderile exacte din toamna și iarna anului 1944 sunt dificil de izolat statistic exclusiv pentru confruntările cu românii. Cu toate acestea, din cauza ofensivei masive sovieto-române și a crizei catastrofale de combustibil care măcina cel de-al Treilea Reich, aviația Axei a pierdut pe teritoriul Ungariei sute de aparate de zbor, cele mai multe fiind distruse direct la sol pe aerodromuri (cum a fost pierderea bazei aeriene de la Csepel / Budapesta în ianuarie 1945) sau abandonate din lipsă de piese și benzină în timpul retragerii, în timp ce grupurile de elită rămase în aer, precum Grupul 101 Vânătoare maghiar „Puma”, au fost decimate sistematic în luptele inegale cu aviația aliată.

Înaintarea spre Budapesta rămâne astfel o pagină de victorie a aviației militare române, scrisă de oameni care și-au îndeplinit misiunile în unele dintre cele mai grele condiții ale războiului.

Sursa: [Forțele Aeriene Române](https://roaf.ro/?cpt_services=actiunile-fortelor-aeriene-regale-romane-in-ungaria-8-octombrie-20-decembrie-1944)

03/11/2026

În noaptea de 3 spre 4 noiembrie 1944, militarii Regimentului 3 Roșiori au obținut o victorie importantă la Törtel, în Ungaria, în cadrul ofensivei Armatei Române pe direcția Szolnok–Budapesta.

Acțiunea făcea parte din înaintarea Corpului 7 Armată român, comandat de generalul Nicolae Șova. După luptele pentru capul de pod de la Alpár, Corpul 7 a trecut la ofensivă în dimineața zilei de 30 octombrie, pe direcția Kápolna–Törtel. În prima linie s-au aflat Divizia 19 Infanterie și Divizia 9 Cavalerie, din care făcea parte Regimentul 3 Roșiori, comandat în această etapă a campaniei de colonelul Ioan Lungu.

Înaintarea s-a desfășurat împotriva unei apărări germano-ungare care folosea ariergărzi puternice și contraatacuri sprijinite de blindate. Trupele române au continuat ofensiva atât ziua, cât și noaptea, trecând peste rezistențele succesive întâlnite între Tisa și capitala Ungariei.

Momentul decisiv a venit în noaptea de 3 spre 4 noiembrie. Subunitățile Regimentului 3 Roșiori au pătruns în dispozitivul inamic și au intrat în Törtel. Într-un teren urban care limita manevra și favoriza apărarea, roșiorii au dus lupta stradă cu stradă și casă cu casă, neutralizând punctele de rezistență și curățând localitatea de trupele adverse. La încheierea acțiunii, Törtel se afla sub controlul forțelor române.

Cucerirea localității a înlăturat un obstacol de pe direcția principală de înaintare spre Budapesta. În aceeași fază a operațiunilor, forțele Corpului 7 Armată au ajuns la aproximativ trei kilometri sud de Cegléd, iar ofensiva a continuat către Abony și Cegléd.

Victoria de la Törtel rămâne o dovadă a capacității Armatei Române de a lupta adaptat situației: nu doar prin mobilitate și manevră, ci și în confruntări apropiate, purtate în interiorul unei localități. Prin curaj, disciplină și inițiativă, militarii Regimentului 3 Roșiori au deschis drumul înaintării românești spre Budapesta, contribuind astfel la înfrângerea unui regim criminal, profund antisemit și opresiv, responsabil de persecutarea și uciderea a nenumărați civili — evrei, români, romi și alte minorități.

02/11/2026

La începutul lunii noiembrie 1944, ofensiva Armatei Române continua pe teritoriul Ungariei. Grosul trupelor germano-maghiare se retrăsese dincolo de Tisa, însă ariergărzile rămase pe malul stâng aveau misiunea de a întârzia înaintarea românilor. În sectorul Regimentului 92 Infanterie, acestea apărau localitățile Tiszabercel, Vencsellő, Balsa și Tímár.

La 1 noiembrie, regimentul ajunsese la aproximativ trei kilometri de râu. Comandantul Diviziei 18 Infanterie, generalul Petru Cameniță, a ordonat continuarea urmăririi inamicului, cucerirea satului Tiszabercel și atingerea malului stâng al Tisei.

Misiunea a fost încredințată Batalionului 1, comandat de căpitanul Gheorghe Scridon. În avangardă se afla Compania a 3-a a căpitanului Ion Bătrânca, urmată la circa 300 de metri de companiile 1 și 2, sprijinite de trei grupe de mitraliere și două aruncătoare de mine.

În locul unui atac frontal, Compania a 3-a a executat o manevră pe la dreapta localității. Apariția militarilor români pe flanc a surprins apărarea germană, pregătită să respingă o lovitură din față. După aproape trei ore de luptă, ariergarda inamică a fost înfrântă. O parte dintre germani s-a retras în dezordine de-a lungul Tisei, spre Vencsellő, iar 15 militari au fost capturați.

La ora 11, locotenent-colonelul Gheorghe V. Șoimaru, comandantul Regimentului 92 Infanterie, raporta Diviziei îndeplinirea misiunii: Tiszabercel fusese cucerit, iar trupele române ajunseseră pe malul stâng al Tisei.

Regimentul a primit imediat ordinul de a curăța malul până la Tímár, pe o distanță de aproximativ 18 kilometri. La Vencsellő, românii au folosit din nou o manevră de flanc. După alte patru ore de luptă, adversarul s-a retras spre Balsa, iar 25 de prizonieri au fost capturați.

Au fost o serie de victorii obținute prin inițiativă, viteză și folosirea inteligentă a terenului. În acea zi, militarii Regimentului 92 Infanterie au deschis drumul pentru eliberarea întregului sector de pe malul stâng al Tisei.

Cinste ostașilor români care au luptat și au biruit! 🇷🇴

01/11/2026

La 1 noiembrie 1941, ofensiva Axei din Crimeea a atins un obiectiv important: ocuparea orașului Simferopol, principalul centru administrativ și nod de comunicații al peninsulei. Victoria a venit după străpungerea apărării sovietice de la Perekop și Ișun, realizată la sfârșitul lunii octombrie de Armata a 11-a germană. În faza de urmărire, trupele române au avut un rol important în protejarea flancurilor, interceptarea retragerii sovietice și menținerea ritmului înaintării.

În avangardă s-a remarcat Detașamentul Motorizat „Colonel Radu Korne”, format în principal din Regimentele 6 și 10 Roșiori Purtați, sprijinite de artilerie motorizată, armament antitanc și o companie de motocicliști. La 31 octombrie, detașamentul a ajuns la sud-vest de Simferopol și a interceptat comunicațiile spre Eupatoria. Militarii români au acționat izolat și au dus lupte grele cu coloanele sovietice care încercau să se retragă către Sevastopol. Manevra lor a perturbat retragerea inamicului și a sprijinit înaintarea rapidă a formațiunilor germane care au intrat în Simferopol la 1 noiembrie.

În același timp, Brigada 1 Munte română înainta pe direcția Djankoi–Seitler–Karasubazar. Între 1 și 4 noiembrie, vânătorii de munte au traversat masivul Iaila pe trei direcții, în condiții dificile: drumuri întortocheate, comunicații distruse și rezistență sovietică în punctele favorabile apărării. În seara zilei de 4 noiembrie, primele elemente românești au atins litoralul Mării Negre, în zona Uskut și Kalsihor. Ulterior, între 6 și 18 noiembrie, brigada a executat acțiuni de curățire și de securizare a comunicațiilor din regiunea muntoasă.

Ocuparea Simferopolului a dezorganizat dispozitivul sovietic din centrul Crimeei și a deschis căile de înaintare către Sevastopol, Kerci și litoralul sudic. Deși orașul a fost ocupat propriu-zis de trupele germane, succesul operațional a fost susținut direct de mobilitatea și rezistența unităților române. Acțiunile Detașamentului „Colonel Korne” și ale Brigăzii 1 Munte rămân exemple concrete ale contribuției Armatei Române la victoria din Crimeea din toamna anului 1941.

29/10/2026

Pe 29 octombrie 1944, pe malul vestic al Tisei, militarii Diviziei 19 Infanterie au obținut o victorie esențială pentru continuarea înaintării românești spre Budapesta.

Divizia făcea parte din Corpul 7 Armată al Armatei 1 române, comandat de generalul Nicolae Șova. După luptele grele purtate pe cursul mijlociu al Tisei, trupele române au primit misiunea de a păstra capul de pod din zona Alpár, actuala Tiszaalpár. Poziția era deosebit de importantă: oferea un punct de trecere și o bază de plecare pentru ofensiva care urma să fie declanșată în direcția capitalei Ungariei.

Între 26 și 29 octombrie, apărătorii români au fost supuși unor atacuri repetate și puternice. Comandamentul ungar urmărea să împingă trupele române înapoi peste Tisa și să elimine capul de pod înainte ca acesta să poată fi folosit pentru o nouă ofensivă. Împotriva Diviziei 19 au fost angajate Diviziile 3 și 8 ungare, precum și Divizia 1 Blindată ungară.

Timp de patru zile, infanteriștii români au rezistat în fața unui adversar care dispunea inclusiv de blindate. Atacurile au fost respinse succesiv, iar pozițiile de la Alpár au rămas în mâinile românilor. Aceasta reușită a păstrat deschisă una dintre porțile către Budapesta și a împiedicat refacerea apărării ungare pe Tisa.

Acest succes a avut consecinte imediate. La 30 octombrie a început ofensiva principală spre Budapesta, Corpul 7 Armată fiind întărit cu Divizia 2 Infanterie. Trupele române au putut folosi capul de pod păstrat cu atâtea sacrificii pentru a continua înaintarea către Budapesta si continua eliberarea teritoriului Magyar.

Rezistența de la Alpár rămâne o victorie importantă. În fața a trei mari unități inamice, Divizia 19 Infanterie și-a îndeplinit misiunea: a ținut poziția și a asigurat continuarea ofensivei românești. Onoare militarilor români care au luptat pe Tisa! 🇷🇴

28/10/2026

La 28 octombrie 1944, militarii Corpului 7 Armată român au forțat trecerea Tisei și au deschis drumul unei ofensive care avea să continue neîntrerupt timp de 80 de zile, până în interiorul Budapestei.

Marea unitate, comandată de generalul Nicolae Șova, cuprindea Diviziile 2 și 19 Infanterie și Divizia 9 Cavalerie. În fața românilor se afla un dispozitiv defensiv germano-ungar puternic, sprijinit de blindate și organizat în adâncime. Condițiile erau extrem de dificile: ploi aproape permanente, drumuri desfundate, teren descoperit și rezistență îndârjită.

În primele 38 de zile, până la 4 decembrie, Corpul 7 Armată a înaintat prin lupte pe mai mult de 100 de kilometri. Atacurile s-au desfășurat ziua și noaptea, iar militarii români au înfrânt succesiv rezistențele întâlnite la Tiszaug, Alpár, Újkécske, Kocsér, Törtel, Tápiószentmárton, Tápióbicske, Kóka, Dány și în alte localități.

La 5 decembrie a început confruntarea directă pentru Budapesta. Timp de 27 de zile, trupele române au străpuns, una după alta, pozițiile fortificate din exteriorul capitalei ungare, pe o adâncime de aproximativ 22 de kilometri. La 1 ianuarie 1945, după ruperea ultimei centuri defensive, Corpul 7 Armată a pătruns în oraș.

Luptele de stradă au fost deosebit de grele. Fiecare clădire putea deveni un punct de rezistență, iar înaintarea s-a făcut cartier cu cartier. Până în seara de 15 ianuarie, românii străbătuseră aproximativ 135 de kilometri de la Tisa, eliberaseră peste 50 de localități și ajunseseră la mai puțin de doi kilometri de Dunăre. Numai în timpul ruperii fortificațiilor Budapestei și al luptelor din oraș au capturat peste 6.500 de militari inamici și 310 autovehicule.

Victoria a fost plătită scump: aproape 11.000 de militari români angajați in ceste lupte au fost uciși, răniți sau dați dispăruți.

Ofensiva Corpului 7 Armată rămâne una dintre cele mai impresionante fapte de a**e ale Armatei Române din campania de la vest de Tisa: 80 de zile de luptă continuă, încheiate în inima Budapestei. 🇷🇴

https://historia.ro/sectiune/general/batalia-budapestei-stalingradul-de-la-dunare-576769.html

27/10/2026

La 27 octombrie 1943, prin Înaltul Decret nr. 2.888, drapelului Regimentului 85 Infanterie i-a fost conferit Ordinul Militar „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, cea mai înaltă distincție militară românească de război. Era recunoașterea oficială a victoriilor obținute de regiment în timpul bătăliei Harkovului din mai 1942.

Ofensiva a început la 20 mai, când militarii români au atacat pe direcția Cota 164–Proletarski și au cucerit pozițiile înaintate sovietice aflate la vest de valea Litovskina. La 21 mai, Regimentul 85 a ocupat localitatea Novo-Uplatnov după lupte grele și după distrugerea mai multor cazemate.

Înaintarea a continuat fără răgaz. La 23 mai, ostașii regimentului au cucerit satul Domoca și orașul Lozovaia, important nod de comunicații. Urmărind trupele sovietice aflate în retragere pe direcția Ekaterinovka–Novo-Ivanovka–Krasnopavlovka, regimentul a intrat din nou în luptă cu ariergărzile inamice. La 25 mai au fost ocupate Krasnopavlovka, satul Rasdolie și colhozul situat la nord de gară.

Performanța militară a fost cu atât mai importantă cu cât regimentul ajunsese pe front după marșuri istovitoare. Raportul comandantului Diviziei 1 Infanterie consemna aproximativ 700 de kilometri parcurși, uneori în etape zilnice de 40–50 de kilometri, pe arșiță, prin praf și în regiuni lipsite parțial sau total de apă.

Decorarea drapelului însemna însă și o reparație morală. În martie 1942, regimentului îi fusese retras dreptul de a purta drapelul de luptă, în urma unor acuzații de retragere nejustificată. Cercetările ulterioare au arătat că acuzațiile nu erau întemeiate, iar victoriile din mai au demonstrat limpede valoarea militară a unității.

Prin hotărârea, rezistența și elanul lor ofensiv, ofițerii, subofițerii și soldații Regimentului 85 Infanterie și-au recâștigat onoarea pe câmpul de luptă. Ordinul „Mihai Viteazul” a consfințit definitiv această reabilitare și a așezat drapelul regimentului între simbolurile de prestigiu ale Armatei Române. 🇷🇴

26/10/2026

Acum 82 de ani, ofensiva Armatei Române continua dincolo de granița de vest a țării. Cu numai o zi înainte, la 25 octombrie 1944, trupele române eliberaseră Careiul și Satu Mare, încheind operațiunile pentru recuperarea nord-vestului Transilvaniei. Eliberarea teritoriului național nu a însemnat însă oprirea luptelor: unitățile române au trecut frontiera și au pornit în urmărirea forțelor germano-ungare care se retrăgeau spre zona Tisei Superioare.

Comunicatul Marelui Stat Major asupra operațiunilor din 26 octombrie consemna că trupele române, acționând împreună cu cele sovietice, depășiseră frontiera româno-ungară „în tot lungul ei” și continuau lupta pentru înfrângerea formațiunilor inamice. În cursul înaintării au fost eliberate numeroase localități din nord-estul Ungariei, între care Csenger, Tyukod, Ura, Vállaj, Mérk, Bátori și Csengerújfalu, ale căror nume apar în documentul epocii sub grafii ușor diferite.

Era o operațiune purtată într-un moment dificil. Forțele germane și ungare încercau să-și păstreze căile de retragere și să refacă un front defensiv, iar terenul traversat de ape, drumurile afectate și rezistența ariergărzilor îngreunau înaintarea. Cu toate acestea, militarii români au menținut presiunea asupra adversarului și au lărgit zona controlată la vest de frontieră.

Acțiunile din 26 octombrie au deschis o nouă etapă a Campaniei din Vest, reiterând o realitate deja demonstrată în Est, după înaintarea dincolo de Nistru: continuarea războiului este firească și dincolo de frontierele statului până la înfrângerea definitivă a agresorului. Armata Română nu mai lupta doar pentru eliberarea teritoriului național, ci participa activ la ofensiva aliată împotriva Germaniei naziste și a Ungariei horthyste, celălat mare inamic al ei, care dezmembrase o parte a României Mari. Drumul avea să continue spre Tisa, apoi spre masivele Hegyalja și Bükk, valea Hernádului și Cehoslovacia.

În spatele fiecărei localități înscrise pe hartă s-au aflat marșuri istovitoare, lupte grele și sacrificiul unor oameni care, după victoria din Transilvania, au mers mai departe. Ziua de 26 octombrie 1944 rămâne astfel un reper al hotărârii și capacității de luptă demonstrate de Armata Română în ofensiva antihitleristă.

📜 [Document de arhivă](https://biblioteca-digitala.ro/reviste/Revista-arhivelor/047_Revista-arhivelor_XLVII_1_1985.pdf)

26/10/2026

În perioada premergătoare declanșării celui de-Al Doilea Război Mondial, modernizarea tehnologică a forțelor terestre a reprezentat o prioritate absolută pentru comandamentul militar de la București. Într-un context geopolitic din ce în ce mai instabil, Regatul României a căutat să își asigure o putere de foc capabilă să facă față standardelor epocii, apelând în mod substanțial la uzinele din Cehoslovacia, recunoscute la nivel mondial pentru calitatea producției de armament. Piesa centrală a acestei strategii de reînzestrare pentru artileria grea de corp de armată a constituit-o obuzierul greu de campanie Skoda, calibrul 150 mm, model 1934, o gură de foc formidabilă care, alături de mijloacele sale specializate de remorcare, a definit logistica și tactica unităților românești pe Frontul de Est.

Intrarea acestei piese de artilerie în înzestrarea armatei române a marcat un salt calitativ considerabil de la materialul învechit, moștenit din timpul Primului Război Mondial. Obuzierul Skoda de 150 mm se distingea prin robustețe, o precizie remarcabilă și o putere de distrugere capabilă să neutralizeze fortificații complexe sau concentrări masive de trupe inamice. Cu o masă totală în poziție de marș care depășea câteva tone, piesa lansa proiectile explosive puternice la distanțe considerabile, oferind sprijinul de foc greu necesar marilor unități în ofensivele din Basarabia, în aprigele lupte de la Odessa și, ulterior, în bătăliile din Cotul Donului și Stepa Calmucă. Această gură de foc a demonstrat o eficiență deosebită în faza inițială a războiului anti-sovietic, fiind considerată una dintre cele mai moderne și fiabile piese din arsenalul românesc.

Marea provocare pe care o ridica un astfel de obuzier masiv era legată de mobilitate și transport pe distanțe lungi, într-un teatru de operații caracterizat adesea prin drumuri precare și noroaie adânci. Pentru a rezolva această problemă vitală, autoritățile militare au achiziționat autovehiculul specializat Skoda, model 6ST 6T, un autocamion greu de tractare cu trei punți care a devenit partenerul inseparabil al obuzierului pe front. Propulsat de un motor puternic și adaptat pentru teren accidentat, acest vehicul asigura nu doar deplasarea rapidă a piesei de artilerie și a afetului său, ci și transportul servanților și al unei rezerve imediate de muniție. Cuplul format din obuzierul de 150 mm și tractorul Skoda 6ST 6T a reprezentat un exemplu timpuriu și de succes de motorizare modernă într-o armată care depindea încă, într-un procent covârșitor, de tracțiunea hipomobilă.

Conform documentelor istorice păstrate și valorificate inclusiv în spațiul public de unități de elită precum Brigada 8 Rachete Operativ-Tactice „Alexandru Ioan Cuza”, moștenitoare a bogatelor tradiții ale artileriei grele românești, aceste baterii motorizate au dus greul celor mai intense dueluri de artilerie din anii 1941–1944. Deși numărul total al acestor ansambluri moderne nu a fost niciodată suficient pentru a acoperi integral nevoile frontului uriaș din Est, prezența lor a oferit adesea comandanților români singura replică de calibru mare în fața blindatelor și a fortificațiilor sovietice. Dincolo de limitările industriale ale epocii, obuzierul Skoda de 150 mm și tractorul său au rămas în memoria istoriografiei militare drept simboluri ale efortului maxim de înzestrare și ale profesionalismului artileriștilor români în cel mai devastator conflict al secolului trecut.

Cím

Budapest

Weboldal

facebook.com

Értesítések

Ha szeretnél elsőként tudomást szerezni Romanian Army - World War 2 új bejegyzéseiről és akcióiról, kérjük, engedélyezd, hogy e-mailen keresztül értesítsünk. E-mail címed máshol nem kerül felhasználásra, valamint bármikor leiratkozhatsz levelezési listánkról.