Romanian Army - World War 2

18/04/2021

LECȚIA DE ISTORIE - 18 aprilie: Începutul „Operațiunii 60.000” - operațiunea de evacuare a trupelor române din Crimeea din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
La data de 18 aprilie 1944 a început operațiunea de evacuare pe mare a trupelor române și germane din Crimeea, eveniment cunoscut în istorie sub denumirea de „Operațiunea 60.000”. A fost, așa cm se precizează şi într-un comunicat de presă al Forțelor Navale Române, episodul cel mai important al celui de-al Doilea Război Mondial în Marea Neagră, dată fiind amploarea acțiunilor şi cantitatea de forțe şi mijloace participante. Această acțiune a fost numită „Operațiunea 60.000” ca urmare a faptului că numărul soldaților români aflați în peninsula Crimeea în aprilie 1944, era de aproximativ 60.000 , soldați ce erau încadrați în Armata a XVII-a germană și trebuiau evacuați pentru a se evita un dezastru asemănător celui de la Stalingrad . Operațiunea de evacuare pe mare a revenit comandamentului român, respectiv Forțelor Navale Maritime comandate de contraamiralul Horia Măcellariu, fiind executată în prima fază cu ajutorul distrugătorului „Mărășești” și a navelor de transport „Alba Iulia” și ,,Danubius”, ce aveau misiunea de a prelua un convoi de soldați români aflați la Sevastopol și de a-i transporta pe mare până la Constanța. Însă în noaptea de 17/18 aprilie în timpul evacuării a avut loc o tragedie, deoarece după plecarea navelor din Sevastopol, sovieticii au lansat un atac cu torpile, atac ce avea să se soldeze cu avarierea gravă a navei „Alba Iulia” şi moartea a aproximativ 500 soldați români. De la Constanța au fost trimise distrugătoarele „Regele Ferdinand” și „Regina Maria” şi șapte hidroavioane de transport, iar un alt convoi de nave, care se deplasa spre Sevastopol a fost trimis să preia supraviețuitorii. O parte dintre naufragiați au fost însă uciși de bombele lansate din mai multe avioane sovietice ce au atacat furibund nava „Alba Iulia”, care în cele din urma a fost remorcată de două remorchere și adusă la Constanța. Potrivit statisticilor, în prima etapă au plecat din Crimeea către Constanța 73.058 de oameni, dintre care aproximativ 21.000 de români, iar dintre aceștia peste 2.000 erau răniți. În cea de-a doua etapă, din Crimeea au fost evacuați pe mare 120.853 de oameni, aproximativ 38.000 fiind români, dintre aceștia în jur de 4.200 fiind răniți. Pe durata întregii operațiuni au fost organizate 90 de grupuri şi convoaie escortate, care au adus în țară 193.911 persoane şi aproape 63.000 de tone de armament, muniție și alte materiale de război. În această operațiune pierderile românești în nave au reprezentat 26% din flota disponibilă la acea dată în Marea Neagră. Și totuși, operațiunea a fost considerată un succes, ținând cont de condițiile în care s-a desfășurat, pe o mare foarte agitată și sub atacurile permanente ale aviației și marinei sovietice, precum și a distanței destul de mari dintre Constanța și Sevastopol, care era de 850 de mile marine, ceea ce a făcut ca traversarea să dureze în medie 24 de ore pentru fiecare navă în parte.

11/04/2021

The test, on June 12, 1918, of a railway bridge rebuilt in Romania by the German railway troops. The work train was towed, in double traction, by locomotives pr. G5 type1C-n2 and pr. G81 type D-h2 and also included a Prussian wagon of cl. III, on 3 axles, with side doors and 5 compartments / 42 seats.

Proba, la 12 iunie 1918, a unui pod de cale ferată refăcut în România de trupele germane de căi ferate. Trenul de lucru era remorcat, în dublă tracţiune, de
locomotive pr. G5 tip1C-n2 şi pr. G81 tip D-h2 şi avea în compunere şi un vagon prusac de cl. a III-a, pe 3 osii, cu uşi laterale şi 5 compartimente /42 locuri.
Sursa: Căile Ferate în Timpul Primului Război Monial ~ Ilie Popescu

21/09/2020

Battle of Karánsebes

The army of Austria, approximately 100,000 strong, was setting up camp around the town. The army's vanguard, a contingent of hussars, crossed the Timiș River to scout for the presence of the Ottoman army. There was no sign of the Ottoman forces, but the hussars came across a group of Romani people, who offered to sell schnapps to the weary soldiers.

The cavalrymen bought the schnapps and started to drink.Soon afterwards, some infantry crossed the river. When they saw the party going on, the infantrymen demanded alcohol for themselves. The hussars refused to give them any of the schnapps and, still drunk, set up makeshift fortifications around the barrels. A heated argument ensued, and one soldier fired a shot.

Immediately, the hussars and infantry engaged in combat with one another. During the conflict, some infantry began shouting, "Turci! Turci!" ("Turks! Turks!"). The hussars fled the scene, thinking that the Ottoman army's attack was imminent. Most of the infantry also ran away; the army comprised Austrians, Serbs, Croats, and Italians from Lombardy, as well as other minorities, many of whom could not understand one another. While it is not clear which one of these groups did so, they gave the false warning without telling the others, who promptly fled. The situation was made worse when officers, in an attempt to restore order, shouted, "Halt! Halt!" which was misheard by soldiers with no knowledge of German as "Allah! Allah!".

As the hussars fled through the camps, a corps commander, General of Artillery Colloredo, thought that it was a cavalry charge by the Ottoman army and ordered artillery fire. Meanwhile, the entire camp awoke to the sound of battle; rather than waiting to see what the situation was, everyone fled. The troops fired at every shadow, thinking the Ottomans were everywhere; in reality, they were shooting fellow Austrian soldiers. The incident escalated to the point where the whole army retreated from the imaginary enemy, and Holy Roman Emperor Joseph II was pushed off his horse into a small creek.

Two days later, the Ottoman army arrived. They discovered dead and wounded soldiers and easily took Karánsebes

26/06/2019

On June 26, 1940, the Government of the Kingdom of Romania received the first final note from the USSR representatives concerning the cession of Bessarabia and Northern Bukovina. Here is the text sent by the Soviet Foreign Minister, Molotov:

"In 1918, Romania, using Russia's military weakness, dismantled part of its territory, Bessarabia, from the Soviet Union (Russia), thereby breaking down the secular unity of Bessarabia, mainly populated with Ukrainians, with the Ukrainian Soviet Republic.

The Soviet Union never reconciled with the fact that Bessarabia was forcibly taken, which the Soviet government declared not only once and openly to the world. Now that the USSR's military weakness is a matter of the past and the international situation that has been created requires a speedy solution to the inherited issues of the past in order to finally establish the foundations of a solid peace between countries, the USSR considers it necessary and desirable, in the interest of restoring the truth, Romania to immediately resolve the issue of the return of Bessarabia to the Soviet Union.

The Soviet Government considers that the issue of Bessarabia's return is organically related to the issue of the passage to the USSR of that part of Bucovina, whose population is largely bound to Soviet Ukraine through the community of historical fate and the community of language and national composition. Such an act would be all the more just as the transmission of the northern part of Bucovina to the USSR could represent, it is only to an insignificant extent that a means of compensating for that great loss that was caused to the USSR and the population of Bessarabia through Romania's 22-year domination in Bessarabia.

The Government of the USSR proposes to the Royal Government of Romania:

1. To return at any cost to the Soviet Union Bessarabia;
2. To transmit to the Soviet Union the northern part of Bucovina with the borders along the map attached.

The Soviet government expresses the hope that the Romanian Government will receive the present USSR proposals and that it will enable the peaceful conflict between the USSR and Romania to be resolved peacefully.

The Soviet government awaits the Royal Government's response to Romania on June 27th. "

It is noteworthy that the ultimative note of the Soviets has no support in reality for several reasons. Firstly, there was never a Ukrainian majority in Bessarabia, nor did it have any "secular unity" with Ukraine. On the contrary, since the Russian Empire annexed in 1812, the ethnic majority was always Romanian. and in the case of Bukovina.

Secondly, Bessarabia declared its independence in 1918 to the Russian Federation. The USSR was created in 1922. So Romania could not "undo" the USSR Basarabia for the simple reason that Russia and / or the Soviet Union did not exist.

If someone had to get a compensation, that was the Kingdom of Romania for the 107 years of Russian occupation, not the USSR.

Unfortunately, the Kingdom of Romania had collapsed in the de facto, so there was no one to respond properly to this mocking final note from the USSR. The answer of the Romanian party was as follows:

"The Government of U.R.S.S. addressed to the Romanian Government a note that was delivered on June 26, 1940, at 10 pm by his Excellency Mr Molotov, the President of the People's and Soviet Commissars, the People's Commissar for Foreign Affairs, his Excellency Mr Davidescu, the Romanian Minister in Moscow .

Being animated by the same desire as the Soviet government to see solved by pacifist means all issues that might create a misunderstanding between U.R.S.S. and Romania, the royal government declares that it is ready to proceed immediately and in the broadest spirit to the friendly and mutual discussion of all the issues emanating from the Soviet government.

Consequently, the Romanian Government asks the Soviet government to indicate the place and date it wants to fix for this purpose. As soon as a reply from the Soviet government is received, the Romanian government will appoint its delegates and hope that the talks with the representatives of the Soviet government will result in the establishment of strong relations of good understanding and friendship between the USSR and Romania ".
What followed was already history. The causes of this collapse - in just three months - must be sought inside, not outwardly. In other words, the Soviet ultimatums and the German dictatorship in August represent the effects of a massive domestic crisis that has been manifested by the destruction of the institution of the Parliament, the credibility of the parties and the elected politicians, and the placement of power in the hands of a single person, supported by the force institutions.

On March 1, 1942, the correspondent of "The Times" in Romania, Archie Gibson noted:

"This situation in which Romania is nowadays derives from a succession of events that originated in the fall of the parliamentary system. Tired of political convulsions and confused by the success of totalitarian regimes in Germany and Italy, the Romanians voluntarily renounced their liberties, granting unlimited powers to King Carol II through the February 1938 plebiscite.

At the fatal hour that struck Romania in June 1940, the king leaned his head against Russian pressure, while a parliamentary regime, accountable to the electorate, would probably not have done the same thing. The failure of Bessarabia and Bukovina was the first of a series of disasters that broke the backbone of Romania and dragged it into an alliance with Germany, a country with which it had nothing in common. Politicians and party press are the first to blame for compromising the parliamentary system and for breaking the Romanian population towards totalitarianism, in the Chamber of Deputies and even in the Senate, the representatives of the nation did nothing but injure each other and sometimes they came to the beating.

The main concern of the press was to proclaim loudly the suspicion of corruption by ministers, senators and deputies. The Parliament and the press managed to create a false image of successive administrations by exaggerating the defects of people who, although far from being irreproachable, had succeeded in doing something for the country. "(According to Dennis Deletant, Studies in Romanian History, Bucharest, Encyclopaedic Publishing House , 1991, p.243)

23/06/2018

https://www.rt.com/news/430592-russia-secret-ww2-documents/

Russia has published secret WWII documents to mark the 77th anniversary of the N**i invasion of the USSR. The files include an order from the Soviet command on June 22, 1941, which called for the bombing of Axis member Romania.

26/12/2016

La 26 decembrie 1944 , Budapesta a fost complet încercuită de trupele Romane si Sovietice. Aşa cm îi stătea în obicei, Hi**er a ordonat ca oraşul să reziste cu orice preţ. Preconiza o ofensivă (denumită operaţiunea Konrad) cu două obiective: eliberarea capitalei maghiare şi mutarea frontului pe aliniamentul Dunării.

Au existat trei momente ale asediului:

- cucerirea Budei,
- cucerirea Pestei şi
- încercarea germanilor de a străpunge încercuirea sovieticilor.

Oraşul se găsea sub comanda Obergruppenführer-ului Pfeffer-Wildenbruck, în timp ce trupele maghiare erau comandate de generalul Hindy, aflat în fruntea Corpului 1. De partea sovietică, mareşalul Malinovski şi-a împărţit forţele în două: grupul Pesta, format din trei corpuri de armată (două ale Frontului 2 ucrainean şi Corpul 7 armată român), şi grupul Buda, conţinând trei corpuri de infanterie şi unul mecanizat, toate din compunerea Frontului 3 Ucrainean. Abia la 11 ianuarie cele două au fost unite sub numele de Grupul Budapesta. Spre deosebire de garnizoana asediată, sovieticii au rotit în permanenţă unităţile ce au suferit pierderi grele în luptele feroce din interiorul oraşului.Între 27 şi 30 decembrie, trupele sovietice sprijinite de soldaţii români ai Corpului 7 armată, condus de generalul Nicolae Şova, au dat lupte extrem de grele în estul şi sud-estul capitalei maghiare, reuşind să cucerească poziţiile în ciuda numeroaselor contraatacuri ale apărătorilor. Generalul Malakov îşi amintea: „Pe măsură ce înaintam spre centrul oraşului, rezistenţa devenea tot mai acerbă. Trupele noastre trebuiau să treacă peste tranşee, garduri de sârmă ghimpată şi şanţuri antitanc, fiind atacate cu toate tipurile de arme posibile. Fumul se ridica peste străzi zi şi noapte, iar flăcările puteau fi văzute de la kilometri”.

Trupele române au dus lupte extrem de grele, ajungând la 15 ianuarie până la 2 kilometri de Dunăre. În acel moment, comandamentul sovietic a decis scoaterea Corpului din dispozitiv şi trimiterea acestuia pe frontul din Cehoslovacia, după ce, la 12 ianuarie, se aduseseră acuzaţii privind neîndeplinirea misiunilor de luptă. A fost, evident, doar o stratagemă menită să nu ştirbească prestigiul Armatei Roşii. „Eliberarea” Budapestei trebuia să reprezinte, din evidente motive politice şi propagandistice, efortul exclusiv al trupelor sovietice. Armata română, aliatul rămas nebeligerant, nu avea dreptul să împartă gloria cu Armata Roșie. Momentul a fost surprins într-o scenă celebră a filmului Noi cei din linia întâi. Faptul că, până la 15 ianuarie, Corpul 7 armată înregistrase pierderi cifrate la 10.708 militari morţi, răniţi sau dispăruţi, adică 29% din efective, vorbeşte de la sine despre modul în care soldaţii români au luptat în capitala Ungariei.

La 30 decembrie a avut loc un eveniment rămas extrem de controversat. În acea zi, sovieticii au încercat să negocieze capitularea garnizoanei. Căpitanul Steinmetz de la Frontul 2 Ucrainean a fost trimis în sectorul Pesta, iar căpitanul Ostapenko de la Frontul 3 Ucrainean în Buda. Ce s-a întâmplat cu ei rămâne până astăzi o necunoscută. Steinmetz a fost ucis, potrivit diverselor relatări, fie de un proiectil antitanc, fie de un câmp minat nemarcat, fie a fost executat de soldaţi aparţinând diviziei SS Maria Theresia. Ostapeneko, pe de altă parte, a reuşit să ajungă la generalul Rumohr, comandantul diviziei Florian Geyer, care a refuzat condiţiile. Singurul supravieţuitor din echipa de negociatori, locotenentul Orlov, îşi amintea că fuseseră bine primiţi, iar la plecare germanii le-au oferit un pahar cu apă. Sovieticii i-au acuzat însă pe SS-işti că l-au împuşcat pe negociator, în timp ce germanii au susţinut că a fost ucis de un proiectil de artilerie. Având în vedere mărturiile locotenentului Orlov, ultima variantă pare cea mai probabilă.

Luptele disperate din interorul oraşului au încetat pe 11 februarie. În acea zi, generalul Pfeffer-Wildenbruch a dat ordin ca toţi oamenii valizi din garnizoană să încerce o străpungere a frontului sovietic spre nord-est. În seara zilei, la orele 22:00, un grup de soldaţi aparţinând diviziei SS Florian Geyer şi Diviziei 13 Panzer au atacat poziţiile Diviziei 180 infanterie sovietice. În spatele acestei forţe de şoc aşteptau aproximativ 30.000 de soldaţi maghiari şi germani. În urma lor rămâneau 10.000 de soldaţi răniţi, incapabili să fie transportaţi. Deşi prima linie de apărare a diviziei 180 a cedat, sovieticii organizaseră încă două, anticipând în mod corect încercarea de străpungere. În doar şase ore, efortul sinucigaş s-a soldat cu 12.000 de morţi de partea trupelor germano-ungare, în timp ce majoritatea celorlalţi, mulţi răniţi, au fost luaţi prizonieri.

Oraşul a fost practic distrus de asediu. 27% din clădiri au fost făcute una cu pământul, iar populaţia grav afectată: de la 1,2 milioane de locuitori în iunie 1944, la 830.000 în aprilie 1945. Potrivit istoricului Krisztian Ungvary, aproximativ 38.000 de civili au pierit pe perioada asediului, dintre care 13.000 în urma operațiunilor militare și 25.000 din cauza foametei. După capitularea garnizoanei, unitățile sovietice au răzbunat rezistența înverșunată a apărătorilor prin execuții sumare și violuri în serie (se vehiculează cifre între 5.000 și 200.000, dar majoritatea studiilor vorbesc de 50.000). Infrastructura nu mai exista. Din cei 79.000 de soldaţi ai garnizoanei, doar 700 au reuşit să ajungă în liniile Armatei Roșii. Pentru sovietici a fost o victorie costisitoare, aşa cm au fost toate pe Frontul de Est: între 35.000 şi 45.000 de morţi. Întreaga operaţiune a dus la pierderea a aproximativ 1.800 de tancuri, dintre care 200 în oraş.

Trupe Sovietice in Budapesta

19/11/2016

În urmă cu 74 de ani, România era învinsă în unica bătălie din istorie în care prestaţia armatei sale a decis însăşi soarta lumii. Dramaticul moment începea pe 19 noiembrie 1942, la Stalingrad, când sovieticii lansau operaţiunea „Uranus“, o contraofensivă purtată în sectoarele de front apărate de soldaţii noştri, soldată cu pulverizarea Armatelor 3 şi 4 române, încercuirea Armatei 6 germane şi, prin aceasta, cu schimbarea decisivă a cursului celui De-al Doilea Război Mondial. Pe parcursul a numai trei zile, 19-21 noiembrie 1942, soarta războiului şi destinul a sute de milioane de oameni s-au schimbat odată cu colapsul diviziilor româneşti strivite sub şenilele tancurilor sovietice.

Bătălia de la Stalingrad a durat din 23 august 1942 până în 2 februarie 1943, s-a purtat, în principal, între două forţe copleşitoare – armata germană şi cea sovietică –, dar a fost decisă în 72 de ore, între 19 şi 21 noiembrie, când contraofensiva germană a lovit în punctual slab al frontului advers: flancurile armatei germane păzite de români. 250.000 de soldaţi români au participat, în acea toamnă, alături de nemţi, italieni, unguri, croaţi şi slovaci, la acea bătălie

31/10/2016

1941-1942 Bassarabia - German and Romanian troops

20/10/2016

Starting from the extremity of Constanta Port, Cuibul Reginei (The Queen’s Nest), continuing to La Vii (The Vineyard), to Southern Constanta, where it was placed the famous 280 mm Tirpitz battery, the Romanian Army, along with the German allies has developed a strong coastal and anti-aircraft system.

In the area of La Vii (now named Poarta 5) , the remains of four AA batteries are still standing.

The AA foundations stretch over 50 meters along the cliff, North to South. There are placed in pairs, the distance between twin foundations is 10 m, and the distance between 2 pairs is approx. 25 m. The AA batteries substructures are made of reinforced concrete and have the shape of a decagon, where one side is open. Each side is about 2 m, and the distance between equidistant sides is 3.25 m, so we can approximate area to 35 m2. Four sides form massive bulges, creating spaces whose use apparently was to provide ammo storage or shelter for the flak operators.

From what has stood the test of time, we see that these AA emplacements a featured a 8 bolts gun carriage retention system and a central axis. Carriage’s base diameter was about 1 m, which makes me think that 20 mm AA artillery was fit there.

Generally speaking, AA guns do not cause so much recoil compared with the big cannons and an extremely reinforced location is not necessarily, but these 4 “nests” are very solid. They’ve poured massive concrete blocks, and although these 4 soldiers have turned 70, it seems they can easily reach 100.

All 4 AA emplacements are identical and at the floor level there are rectangular openings, positioned in opposite pairs. All are now filled with debris. Two of these “holes” are quite large, estimated length 1 m / width 75 cm. These openings seem pretty deep because I could not probe deeper due to debris probe deeper, but at 1 meter I did not reached the base. I can not say for sure, but these could be simple “pits” with technical role, or we may have to deal with vertical shafts to a room / tunnel under the flak line. There are actually other two pairs of 2 smaller pits, and probably had a role in anchoring the AA gun.

Between AA1 and AA2 sites there is an opening (currently without cover), that communicates with a subterranean chamber. The enclosure is completely flooded and is one of the most fetid places that you’ll find in town. I have been exploring basements, shafts, pillboxes, bunkers and plenty of tunnels, but I have never been around of such disgusting matter. This does not mean I did not photographed inside of it, and thankfully I’ve did that, because in the rooms wall I’ve noticed a piece of OSB, which initially I thought it was used in concrete shuttering (that would have dated the abominableness to the ’90s), but no… That piece of OSB was nailed to the wall and sustained a larger, horizontal OSB board, which happened to be the ceiling! A 1.5 cm OSB board sustaining all that ground above. And the photographer!

http://www.aedificiumconstanta.com/la-vii-poarta-5-ww2-flak-battery/

19/10/2016

Bătălia de la Oarba de Mureş

În contextul prilejuit de evenimentele de la 23 august 1944, Armata română din interior s-a angajat, chiar în seara aceleiaşi zile, în luptele pentru izgonirea trupelor germane de pe teritoriul României iar Armata 1-a română, potrivit Directivei Operative a Marelui Stat-Major, a primit misiunea să execute operaţia de acoperire a frontierei de nord-vest, începând de la Întorsura Buzăului pe toată lugimea de 900 de km a frontierei până la Orşova începând cu data de 24 august 1944. Punctul de comandă al Armatei a fost instalat în oraşul Sibiu. Până către data de 1 septembrie, trupele române participante la operaţia de acoperire au desfăşurat numai acţiuni cu caracter local.

Pe măsura încheierii victorioase a luptelor cu inamicul de la sud de Carpaţi, din Bucureşti şi de pe Valea Prahovei, trupele române sunt trimise peste munţi, în Transilvania, unde, între 1-4 septembrie 1944, participă la consolidarea dispozitivului de acoperire. În acest timp a fost reînfiinţată Armata a 4-a română, comandant generalul Gheorghe Avramescu, iar punctul de comandă al armatei a fost instalat la Făgăraş. Armata a 4 – a română a preluat o parte din sectorul de acoperire încredinţat iniţial Armatei 1 – a între Braşov şi Gilău, acesteia din urmă rămânându-i pentru acoperire sectorul de frontieră dintre Gilău şi Orşova în Crişana şi Banat. Astfel se încheie victorioasă la 4 septembrie operaţia de acoperire a frontierei trecându-se la o altă formă a acţiunilor de luptă.

La 5 septembrie 1944, Armata a 2 – a ungară, întărită cu Divizia 8 SS germană trece la ofensivă în podişul Transilvaniei planificându-şi loviturile pe trei direcţii: Cluj – Aiud – Alba Iulia, direcţia principală, Sărmăşel – Luduş – Blaj şi Târgu Mureş – Târnăveni celelalte două direcţii, reuşind să pătrundă până la aliniamentul Mirăslău – Veseuş – Târnăveni – Suplac. La 7 septembrie ofensiva inamicului este oprită de către Armata 4 – a română. Concomitent, pe direcţia Braşov – Sfântul Gheorghe, Corpul de munte român a continuat ofensiva. Trebuie menţionat că tot la 7 septembrie 1944 Armata Rromână a intrat în subordinea comandamentelor ruseşti iar Marinei militare i s-a făcut dezonoarea de-ai fi fost debarcate echipajele începând cu 3 septembrie şi înlocuite cu echipaje ruseşti. Este prima consecinţă negativă a loviturii de stat date de fostul rege la 23 august 1944 ce va fi resimţiţă pe toată durata războiului şi încă mulţi ani după război.

În dimineaţa zilei de 9 septembrie, forţele principale ale Armatei a 4 – a române – Corpul 6 Armată, Corpul Motomecanizat, Corpul 6 Teritorial au trecut la ofensivă în centrul podişului Transilvaniei. Pe direcţia Târnăveni – Ungheni Corpul 6 Armată a zdrobit rezistenţele opuse de inamic între Târnava Mică şi Mureş, iar la 14 septembrie au ajuns la Mureş în mai multe puncte şi au început pregătirile pentru forţarea râului.
Pe direcţia Aiud – Turda Corpul 6 Teritorial a dus lupte pe căile de acces spre oraşul Turda zdrobind rezistenţa Corpului 2 Armată ungar ieşind până în seara zilei de 15 septembrie pe râul Arieş între Poiana Aiudului şi Corneşti. În acest timp Divizia 2 Munte Română, de la flancul stâng al Armatei a 4 – a a atacat pe direcţia Ocoliş-Băişoara ajungând la nord de Arieş. În a doua jumătate a lunii septembrie şi în primele zile ale lunii octombrie Armata a 4 – a Română a dus lupte grele pe cursul mijlociu al Mureşului şi pe Arieş între Câmpia Turzii şi Târgu Mureş. În cadrul acestor lupte a avut loc şi Bătălia de la Oarba de Mureş care, datorită subordonării Armatei române comandamentelor ruseşti, a devenit cel mai tragic moment din istoria celui de-al Doilea Război Mondial, un adevărat „Katin” pentru armata română.

Ordinul de a ataca frontal şi fără sprijin de artilerie Dealul Sângeorgiu din zona Iernut a fost dat de comandantul rus, generalul Trofimenco, căruia i se subordona Armata a 4 – a română. În luptele pentru cucerirea poziţiilor germane de pe deal, puternic organizate genistic şi apărate de către Divizia 8 Cavalerie SS germană, au căzut peste 11.000 de ostaşi români din Diviziile 9 şi 11 Infanterie române din Corpul 6 Armată pe un front cu o lărgime de numai 400 metri. Atacul a avut loc între 22-25 septembrie 1944. Soluţia de a ataca frontal, impusă de comandantul rus, a avut loc, fie pentru că el nu avea încredere în români după patru ani de luptă contra lor, fie pentru că urmărea, din motive personale, să se răzbune pe Armata Română. Este, acest masacru, şi o consecinţă a actului de la 23 august 1944.
În această localitate de pe Mureş s-a făcut şi un joc politic. A fost, poate, o încercare a ruşilor de a rupe cu România, de a-i demonstra neloialitatea şi incapacitatea militară, deşi contrariul acestora fusese dovedit în luptele de până atunci. În plus, Oarba de Mureş poate fi şi o provocare. Dacă nu ne supuneam am fi avut dreptul de a fi a patra putere militară participantă la înfrângerea Germaniei, am fi pierdut dreptul de a ne numi aliaţi, am fi pierdut dreptul nostru istoric asupra Transilvaniei. Comandamentul român care a condus trupele la acest măcel, nu neprevăzut, a înţeles marea miză politică a momentului iar ostaşii căzuţi la Oarba de Mureş sunt nişte martiri ai neamului. Fără capitularea necondiţionată de la 23 august 1944 nu ar fi avut loc nici masacrul de la Oarba de Mureş şi alta ar fi fost şi soarta României şi a elitei sale politice, culturale, militare româneşti.

Împotriva trupelor române care atacau în valuri Dealul Sângeorgiu au acţionat şi voluntari maghiari din Rangyos-Garda (Garda zdrenţăroşilor), organizaţie fascistă, teroristo-diversionistă, ce a luat fiinţă în toamna anului 1918, care, împreună cu alte multe organizaţii similare din Ungaria şi în toată perioada interbelică, şi-a trimis agenţi-spioni, terorişti şi diversionişti, în România, dând de furcă organelor statului român iar acum, în septembrie 1944, îmbrăcaţi în uniforme ale armatei sovietice, voluntari în această armată, au acţionat împotriva unui detaşament român constituit într-o campanie de voluntari comandată de un ofiţer de rezervă român, tatăl pictorului Virgil Almăşanu, cu misiunea de a manevra de flanc Dealul Sângeorgiu. Acest detaşament a fost nimicit în întregime între linii de către Garda zdrenţăroşilor fiind atacat din spate.

Luptele şi masacrele de la Oarba de Mureş pot constitui un adevărat „Katin” pentru Armata Română reprezentând pentru noi ceea ce a reprezentat pădurea Katin din Ucraina unde au fost împuşcaţi de către ruşi ofiţerii polonezi prizonieri în anii celui de-al Doilea Război Mondial. După masacrul de la Oarba de Mureş, o Katiuşe a executat timp de 3 ore foc asupra Dealului Sângeorgiu şi cei rămaşi din trupele noastre au luat cota într-o zi şi o noapte.

12/10/2016

Starting in November 1943 and until August 1944, the Germans delivered 108 StuG III Ausf.Gs, to be used by the 1st Tank Regiment, the 8th Motorised Cavalry Division and the 4th Army Detachment, and later by the Mechanized Training Center in Târgoviște. In Romanian service, they were called TAs (Tun de Asalt). Most saw action in the battle of Moldavia and the Iassy-Khisinev pocket operation, but others were captured by German Forces (Braun Armored Detachment) and most survivors were later captured by the Soviets in August 1944. Eventually, some were part of the 2nd Tank Regiment engaged against the Germans to claim back Transylvania and in operations in Czechoslovakia in late 1944-early 1945.